Previziuni explozive pentru aprilie! De ce este 27 aprilie cea mai tensionată zi din 2025? Astrolog Sanda Ionescu: „Ne putem trezi brusc că...”
Luna aprilie 2025 nu este doar despre renaștere, flori și bucuriile de primăvară, ci și despre focul care mocnește sub aparențe. Astrele ne avertizează că următoarea perioadă aduce cu sine schimbări majore pentru toată lumea. Am stat de vorbă cu celebrul astrolog Sanda Ionescu pentru a înțelege mai bine vibrația acestei perioade, marcată de evenimente ce ar putea avea un impact major la nivel global. Ce ne aduce Marte în Leu? Ce înseamnă opoziția Lilith–Soare și care este rolul lui Pluto în această ecuație astrală?

Previziuni explozive pentru aprilie! De ce este 27 aprilie cea mai tensionată zi din 2025?
Dacă luna martie a fost luna strategiilor, poate chiar și militare, ținând cont de faptul că Venus a fost retrogradă în Berbec, însoțită de Mercur tot în Berbec, și plus instalarea, după 164 de ani, a lui Neptun tot în semnul guvernat de zeul Marte, luna aprilie este perioada în care strategia se pune în practică.
Mercur și Venus își reiau mersul aparent direct, astfel încât nu mai avem nicio scuză – e necesar să punem mâna să facem și să vorbim mai puțin. Neptun în Pești ne-a trimis către visare, iluzii și imagini distorsionate, însă în Berbec poate scoate eroul din noi sau, de ce nu, pentru că este octava superioară a lui Venus – amazoana. Vom auzi multe femei care iau atitudine. E indicat să învățăm să discernem informațiile, mai ales în perioada 15–21 aprilie, când Mercur va face conjuncție cu Neptun. Aduce mai multă receptivitate mentală, putem să integrăm mai ușor starea meditativă și conexiunea cu noi înșine. Pentru artiștii care au proiecte noi, este un aspect creativ ce îi va susține. În antiteză, acest aspect ne îndeamnă să fim mai atenți la detalii și mai obiectivi. Vor apărea multe informații false, mesaje iluzorii. Sunt magice basmele, însă e bine să ne ancorăm și în realitate. Este chiar un aspect magic, fiind implicată planeta gândirii și cea a spiritului. Dorințele noastre se pot pune în practică mai ușor, însă e bine să nu picăm în plasa idealurilor. E necesar să admirăm, dar să nu exagerăm.
Pe 18 aprilie, Marte se mută sub semnul care ne va oferi mai multă energie, mai multă bucurie de viață și dorință de a face ceva pentru care să simțim că trăim – în semnul Leului. Marte în Leu este un aspect dinamic, exuberant, este foc, dar unul constant, aducând acțiuni pe termen lung. Însă vine și cu drame, exagerări, iritații, orgolii și dorință de a ne atinge scopul dorit. Ne dorim mai mult respect și recunoaștere a acțiunilor, apreciere. O să intre în conflict cu octava superioară, Pluto, cu care va face opoziție – opoziție care a mai fost și în data de 6 decembrie. Lilith este și ea implicată în acest aspect, aducând și mai multă tensiune, formând un careu în T. Acest careu va fi activ până pe 4 mai, cu apogeul pe 27 aprilie. Ziua de 27 aprilie este ziua care va aduce consecințele zilei de 4 mai și energia verii.
27 aprilie este cea mai tensionată zi a anului 2025. Așa cum am spus, se repetă aspectul din 6 decembrie 2024, doar că de data asta cu Marte în mers direct, ceea ce înseamnă energie explozivă. Ne putem trezi brusc că ceva deja s-a întâmplat. Însă avem în aceeași zi și opoziția Lilith–Soare, formându-se Crucea Cosmică fixă între cele trei planete și punctul matematic Lilith. Este un aspect distructiv, dacă nu facem Voia Divină (Pluto), dacă acționăm împotriva Legilor Divine. Aduce frustrări, neputințe la nivel global. Este o configurație de revolte, războaie civile, revoluții. Este un aspect haotic, așa cum este și perioada pe care o traversăm. Energia este sufocantă și putem fi puși în incapacitatea de a repara, de a face ceva, de a acționa. Poate aduce restricții, impuneri, violență și acțiuni dictatoriale. Este un aspect lipsit de empatie, ba mai mult, este abuziv și se pot lua decizii forțate.
Poate aduce crize financiare, de resurse alimentare și de resurse naturale.
Pentru alchimizare, e necesar să ne păstrăm calmul, să acționăm calm și să înțelegem că facem ce putem și cât putem.
Chiar dacă luna aprilie este una a renașterii din cenușă, prin lecții ceva mai dure, sperăm că activăm Pluto, care este planeta superioară, și vom putea renaște armonios prin recunoștință față de viață, față de cei de lângă noi și, mai ales, față de noi înșine. E necesar să fim mai conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, din prisma observatorului, să fim mai empatici și, nu în ultimul rând, să înțelegem că iubirea naște iubire, iar agresivitatea naște agresivitate.