Trăistariu, vise prăbușite: „Nici anul viitor nu mă prezint la Eurovision!”

#Exclusiv Click!

Mihai Trăistariu intră în 2023 cu un mare regret în suflet! Nici anul viitor nu va participa la Eurovision! Artistul speră ca abia în 2024 să dea marea lovitură. Trăistariu nu are, încă, piesa cu care să facă față la o astfel de competiție, pe care și-a pus în cap s-o câștige cu orice preț!

Mihai Trăistairu e foc și pară, la sfârșit de an! Și-a făcut deja planurile de Revelion, căci artistul va merge și va cânta în Bulgaria, la vecinii noștri de la Marea Neagră, care-l apreciază foarte tare. Și la început de an, solistul are programate la Sinaia alte două concerte.

Eurovisionul, însă, îi stă ca un ghimpe în coastă. Vrea să-l câștige, dar nu are cu ce! Solistul a dat sfoară în țară printre compozitori ca să-i facă piesa cu care să ducă România, în premieră, pe prima poziție! Din păcate, din 40 de piese a constat că niciuna nu e hit.

Din păcate, nici anul viitor nu mă prezint la Eurovision! Nu au fost în stare să-mi facă o piesă cum trebuie! Am primit 40 de piese și nici una nu e ceea trebuie! Nu sună deloc cum trebuie, îmi trebuie o piesă, un hit ca să câștig!

Cred, însă, că, abia în 2024, o să merg la Eurovision. Ăla o să fie anul meu, pentru că este Anul Dragonului. Până la urmă, o să fac eu piesa că mă enervează să apelez la toți compozitorii posibili și imposibili, care, pur și simplu, nu sunt în stare să facă o piesă așa cum se cere!”, ne-a declarat Trăistariu, revoltat pe compozitorii de la noi.

„Am avut 5 miliarde datorie la bancă!”

Mihai Trăistariu a împlinit 43 de ani pe 12 decembrie și ne-a dezvăluit care sunt dorințele lui de la 2023. Artistul e fericit că scapă, în sfârșit, de ratele de pe la bănci, și are în plan să-și fac o căsuță în pădure, unde să se retragă împreună cu pisicile lui.

Cel mai frumos cadou pe care le-am primit vreodată au fos doi pisici, în anula acela după ce am fost la Eurovision. De atunci, am prins dragoste de animăluțe. Nu pot să trăiesc fără ele.

Am avut vreo opt pisoi, doi mi-au murit anul trecut, acum mai am doar șase. rupe mâncarea pentru ei pe lună, dar nu mă las de ei! Mă costă 15 milioane pe luna numai pisicile! Ele sunt copiii mei! Mai dau 6 000 ron și pentru câini, căci am o asociație pentru animale pierdute!

"Mă retrag în pădure, cu pisicile!"

Sunt fericit totuși că, în ianuarie, îmi achit ultima rată de la bancă în valoare de 50 000 de lei. Am fost dator 5 miliarde la bancă. Cum termin cu ratele astea, vreau să-mi mai fac o casă în Constanța, dar undeva la pădure. Mă retrag acolo cu pisicii mei, la liniște! Ăsta e visul meu!”, a declarat Mihai Trăistariu, în exlusivitate pentru Click!

Mihai Trăistariu a adus României locul 4 la Eurovision, în anul 2006, la Atena, cu piesa „Tornero”. A fost unul dintre anii când România a reușit să se claseze pe una dintre cele mai înalte poziții la concursul european. În 2022, România nu a reușit să se califice decât pe locul 18 în finala Eurovision, desfășurată la Torino, cu piesa „Llamame” interpretată de artistul WRS.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner alina chivulescu png
index (50) webp
banner pavel bartos png
Banner Iuliana Pepene
banner MIRUNA DIN TATUTU jpg
banner diana matei png
image
actualitate.net
image
actualitate.net