Panouri solare de la EcoDrill, necesare pentru a economisi energie în toate anotimpurile

Panourile solare nu mai sunt chiar o noutate pe piața de profil, oricine are o casa care consumă din propria energie produsă știe cât de importantă este economia de energie, mai ales pe partea de încălzire. 

image

De aceea, mai ales acum este necesar să ne îndreptam atenția să investim în sisteme de încălzire inteligente care să reducă din cheltuielile care apar pe facturi. 

Nu este imposibil, putem achiziționa panouri solare care pot fi montate pe casă și care vor avea funcția de încălzire a apei.  Pe ce principii funcționează acestea și de unde pot fi achiziționate vom afla în ceea ce urmează. 

Ce sunt panourile solare și ce tip de energie produc ele 

Panourile solare sunt acele dispozitive care utilizează energia emanată de razele solare pentru a produce prin transformări alt gen de resurse, așa cum ar fi încălzirea apei menajere. 

Panourile solare sunt fabricate din materiale speciale, cum ar fi plăcile de cupru care absorb lumina și căldura soarelui prin intermediul celulelor din componența lor. Ce vine de la soare este transformat și apoi eliberat apoi sub formă de energie termică, fie pentru încălzirea apei, fie pentru încălzirea casei. 

Cu ajutorul panourilor solare se poate capta energia solară, resursă inepuizabilă și nepoluantă, care nu costă nimic pentru că este regenerabilă, de tip „energie verde”. Spre deosebire de ceilalți combustibili folosiți la producerea căldurii și a curentului precum cărbunii, gazele naturale sau lemnele de foc, energia solara este regenerabilă, deci cu un minim efort de instalare a panourilor aceasta poate fi folosită pentru a face economii substanțiale. 

De câte tipuri pot fi panourile solare termice 

Firma EcoDrill oferă servicii de instalare a panourilor solare celor interesați de genul acesta de energie, care doresc să profite de lumina solară cu costuri minime de energie. 

Deși sunt utilizate cu precădere pentru producerea de energie pentru încălzirea apei menajere, ele asigură vara 100% acest lucru, iar iarna în proporție de 60-80, deci sunt eficiente și în anotimpul rece. 

Panourile solare pot fi prevăzute cu tuburi vidate sau plate. Cele vidate sunt alcătuite din tuburi dispuse paralel, fiecare dintre ele având în interior un alt tub de sticlă. Cele două tuburi sunt concentrice, iar spațiul dintre ele este vid, de aici și denumirea. 

Tubul de cupru prezent în mijlocul vidului este cel care contribuie la efectul maxim al panourilor, eliminând orice pierdere de căldură. 

Panourile solare prevăzute cu tuburi plane folosesc plăci din cupru cu rol de absorbție a energiei solare. 

Panourile solare sunt confecționate dintr-un material extrem de puternic, denumit borosilicat. 

Avantajele instalării panourilor solare 

Un stil de viață eco-friendly este de preferat mai ales în momentele pe care le trăim acum. De aceea, orice dispozitive care ne fac viața mai ușoară și reduc costurile la facturi sunt de preferat. 

Instalarea rapidă și simplă, costurile scăzute, întreținerea ușoară și rezistentă la intemperii fac din panourile solare o alegere inteligentă care își va dovedi eficiența în orice anotimp. 

Investiția se amortizează în timp, deci și aceasta se numără printre avantaje. Reducerea poluării începe cu pași mici, dar bine calculați. Pentru informații despre produse și modul de instalare, accesați pagina oficială. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net