„În ce mod amuzant sau ciudat v-ați dat seama că vă înșeală?”. Detalii aparent banale care au dat de gol infidelitatea

„În ce mod amuzant sau ciudat v-ați dat seama că vă înșeală?”. Detalii aparent banale care au dat de gol infidelitatea

Infidelitatea nu vine întotdeauna cu dovezi evidente. De multe ori, detaliile mărunte - un ecou, o oglindă lăsată deschisă, o aplicație pornită accidental - sunt cele care dezvăluie adevărul. Mai multe persoane au dezvăluit pe Reddit cum au aflat de infidelitatea partenerului.

Cum au aflat de infidelitatea partenerului
Cum au aflat de infidelitatea partenerului Foto: Pixabay

„Un ecou din baie a dat-o de gol”

Un utilizator Reddit a deschis un forum în care a povestit modul inedit prin care a aflat că fosta sa parteneră îl înșeală. Totul a început cu un ecou ce s-a auzit în timpul unui apel.

Avea probleme cu trezitul dimineața devreme și, dintr-o conjunctură de la muncă, a fost o perioadă în care ea trebuia să se trezească de pe la 6. Tot din același motiv cu munca am decis și să stăm fiecare la el acasă în timpul săptămânii. Eu mergând la sală dimineața, m-a rugat de la început să o sun și pe ea ca să nu-și pună 10 alarme.

În dimineața respectivă îmi răspunde căscând, ca și cum atunci am trezit-o, doar că încerca să nu vorbească tare și se auzea clar un ecou ca de hol/baie mai mare. Pe moment nu am percutat, deși mi s-a părut ciudat cum se auzea, și am rămas așa cu o apăsare în piept. Am plecat de acasă cu sentimentul acela ciudat, a intrat imediat anxietatea și, derulând apelul în minte de câteva ori, mi-a picat fisa: eram ferm convins că se ferea să n-o audă altcineva, plus că mai vorbisem când era în baie și, fiind mai mică, nu rezona așa tare. Pe lângă asta, era deja a 3-a sau a 4-a săptămână, ne auzeam în fiecare dimineață, 100% ceva era diferit acum.

Știind că e expertă în manipulat și o să mă scoată pe mine nebun, am întrebat-o direct seara și am mințit, spunându-i că am reușit să mă uit pe camerele blocului și am văzut-o când a plecat, și că vreau doar să înțeleg „de ce?”. Din păcate, instinctul nu m-a trădat, a început să plângă și a recunoscut tot (era vorba de un fost iubit care a reînceput să-i scrie).

S-a întâmplat cu vreo câțiva ani în urmă și acum mi se pare hilar ce a putut să o dea de gol: un ecou într-o baie”.

În alt caz, o femeie voia să îi arate ceva pe telefon partenerului ei și, dintr-o mișcare greșită, a deschis Tinder.

„Voia să îmi arate ceva pe telefon și a deschis Tinder din greșeală”.

Un alt utilizator al platformei Reddit a povestit că era într-o relație de ceva timp, dar știa că doi bărbați îi dădeau târcoale iubitei. Confirmarea a venit într-o formă neașteptată: unul dintre ei i-a trimis mesaj, anunțându-l că ea era în oraș cu celălalt „amant”.

„Eram cu ea de ceva timp, dar știam că are vreo doi care îi dădeau târcoale. Mi-a dat mesaj unul din ei, să mă anunțe că ea e prin oraș cu celălalt”.

În alt caz, o tânără povestește că își ajuta prietena să își facă un cont de Tinder după o despărțire dureroară, doar ca să vadă cum funcționează aplicația și ce tipuri de profiluri apar. Era o joacă nevinovată, un moment de distragere după luni întregi de suferință. Au instalat aplicația, au ales câteva poze, au completat descrierea și au început să analizeze profilurile, împreună, însă l-au găsit pe iubitul tinerei care a dorit să își ajute prietena.

„Ieșisem în oraș cu prietena mea cea mai bună care tocmai ieșise dintr-o relație de lungă durată. Îmi spunea că nu a mai avut niciodată Tinder și ar fi curioasă să vadă măcar cum este, să deschidă un cont și să dăm câte un ochi împreună, de distracție. Nu am apucat să vedem trei persoane că apare profilul iubitului meu! Restul a fost istorie”.

Vindecarea care vine după infidelitatea partenerului

Infidelitatea îți schimbă total lumea interioară. Persoana pe care o credeai de încredere devine un străin. Îți pierzi încrederea, stima de sine scade, iar suferința pare că nu se va mai vindeca niciodată. 

Este posibil ca un partener infidel să fi dat vina pe celălalt, folosind justificări precum „muncești prea mult”, „petreci prea mult timp cu copiii” sau „gătești prost”. Indiferent de explicațiile invocate, asumarea vinei poate părea o reacție firească, pentru că oferă iluzia unui control asupra situației. Totuși, greșelile - reale sau imaginare - nu schimbă esența: infidelitatea rămâne o alegere personală.

Actul de infidelitate reprezintă o încălcare profundă a sentimentului de valoare personală și a siguranței emoționale. Este absolut normal ca persoana rănită să simtă furie, durere sau dezorientare. Aceste emoții sunt semnale importante, care pot ghida procesul de protejare de sine și stabilirea unor limite sănătoase în relațiile viitoare.

Psihologul Fran Davis descrie vindecarea ca pe o reconstrucție treptată a sinelui. Ea propune să fie privite două părți ale identității: una vulnerabilă și curajoasă, deschisă către lume, și cealaltă vigilentă, asemenea unui câine de pază, pregătită să protejeze atunci când este nevoie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop
Horoscop
e1d4439fa5a084638f31de1cc48528571b jpg
Artciol Click jpg
horoscop financiar
cuplu pat jpg
Horoscop
Lidl conduce clasamentul YouGov la fructe și legume, cu prospețime și prețuri pe placul românilor png
image
image