O doză de vaccin poate reduce cu aproape jumătate riscul de transmitere a coronavirusului în familie

O doză de vaccin poate reduce cu aproape jumătate riscul de transmitere a coronavirusului în familie

Ultima actualizare:
1 injectie jpg jpeg

Doar o singură doză de vaccin poate reduce cu până la jumătate riscul de transmitere a noului coronavirus în interiorul unei familii, unde probabilitatea de contaminare este mai mare, se arată într-o cercetare recentă.

Oamenii infectaţi cu virusul la trei săptămâni după administrarea unei doze de vaccin Pfizer sau AstraZeneca sunt cu până la 49% mai puţin susceptibili de a transmite noul coronavirus în interiorul familiei lor în comparaţie cu persoanele care nu au fost vaccinate, se arată într-un comunicat al Public Health England (PHE) citat de Agerpres.

„Este o veste fantastică. Ştiam deja că vaccinurile salvează vieţi şi acest studiu, cel mai complet efectuat în condiţii reale, arată, de asemenea, că reduc transmiterea acestui virus mortal”, a declarat ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock.

Nivelul de protecţie observat în jurul zile a 14-a după vaccinare este acelaşi, indiferent de vârsta persoanei.

Cercetarea a monitorizat 57.000 de persoane din 24.000 de familii în care o persoană vaccinată a fost testată pozitiv, apoi le-a comparat cu aproape un milion de persoane nevaccinate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop financiar 1 webp
cum aleg romanii sa se relaxeze in serile reci de toamna jpg
Super Weekend la Lidl   reduceri de până la  40% la produse pentru toate gusturile png
img Tezaur jpg
horoscop
zodii png
zodii, foto shutterstock jpg
horoscop, foto shutterstock jpg
image
image