Postul Paştelui - postul sufletesc

Postul Paştelui - postul sufletesc

Ultima actualizare:
1 68071 original jpg jpeg

Postul Mare este cel mai lung dintre cele patru posturi ale Bisericii Ortodoxe. Acesta este şi cel mai aspru post şi durează 40 de zile. Acesta precede sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, pe care anul acesta o vom sărbători pe 1 mai.

În acest post,creştinii trebuie să dea dovadă de grijă spirituală şi să renunţe la produse lactate,ouă,carne,la tot ce nu este vegetal. Este perioada în care trebuie să ne rugăm mai mult,să fim mai buni,să oferim ajutor. Este perioada în care trebuie să ne înălţăm sufleteşte la Dumnezeu prin rugăciune.În plus,în această perioadă,cei care ţin post şi nu numai,trebuie să nu cadă pradă ispitei,să se abţină de la gânduri necurate,pofte,patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.Postul Paştelui sau Patruzecimea,adică postul dinaintea Învierii Domnului,este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea în popor este numit Postul Mare sau Postul prin excelenţă.El a fost orânduit de Biserică pentru cuviincioasa pregătire a catehumenilor de odinioară,care urmau să primească botezul la Paşti şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului.Totodată ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile ţinut de Mântuitorul înainte de începerea activităţii Sale mesianice,de unde i s-a dat şi denumirea de Păresimi-de la latinescul quadragesima sau Patruzecime.

De ce durează postul 40 de zile

În urma Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325,Biserica de Răsărit a stabilit ca durata postului să fie de şapte săptămâni,durată ce a rămas valabilă până în zilele noastre.

Postul  se întinde pe o perioadă de 40 de zile deoarece se întemeiază pe o tradiţie testamentară veche,care este atestată când este vorba de cercetarea şi pregătirea sufletului prin măsuri divine:potopul,care trebuia să spele pământul de păcate,a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi (Facere 7,11-17). Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea. Patruzeci de ani au mâncat evreii mană în pustietate,înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei (Deut. 7,7 şi 29,5-6). Iisus a postit pe munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice (Matei 4,1-2 şi Luca 4,1-2).

În calendarul bizantin Postul Paştelui începe în lunea de după Duminica izgonirii lui Adam din rai,iar în cel latin odată cu Miercurea Cenuşii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
click ro   Cauți sneakers în trend Unfazed aduce cei mai căutați sneakers în România png
9f47d43cf2f247f15ba108ab72b72b22 png
e18c2b9752c18a82c428b07f9b80123f7b jpg
WFF 2025 arhiva jpeg
Lună plină flickr png
neti sandu zodii colaj instagram pixabay jpg
zodii, foto shutterstock jpg
image
image