Antim Ivireanul a fost un strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române

Ultima actualizare:

    Sfântul Ierarh Martir Antim IvireanulSursa Foto Doxologia
Sfântul Ierarh Martir Antim IvireanulSursa Foto Doxologia

Marți, 27 septembrie, creştinătatea îl prăznuieşte pe Sfântul Antim Ivireanul, un strălucit ierarh ai Bisericii Ortodoxe Române din Ţara Românească, deși el era de origine georgiană. Documentele religioase menționează meritele înaltului ierarh Antim Ivireanul, care a fost Mitropolit al Ţării Româneşti între anii 1708-1716.

În acest an bisericesc, se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. Creștinătatea l-a apreciat ca fiind un păstor de seamă al Bisericii și, în același timp, un stâlp al Ortodoxiei.   Antim Ivireanul a fost trecut în rândul Sfinţilor la data de 21 iunie 1992 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

La împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Antim

Luni, 26 septembrie 2016, preafericitul Părinte Ioan al X_lea, Patriarhul Antiohiei și al Întreguluii Orient, însoțit de membrii unei delegații antiohiene și de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei, a sosit la București. Delegația Bisericii Antiohiei și a Bisericii Georgia a venit în România cu prilejul manifestărilor  religioase dedicate împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului  Ierarh Antim Ivireanul  și a 550  ani de la data când a fost pusă piatra de temelie a Mănăstirii Putna, județul Suceava (eveniment care a avut loc în intervalul 23-25 septembrie 2016). Delegația care a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (la Otopeni) a fost întâmpinată în Salonul oficial al aeroportului de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, având calitatea de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În prima parte, viața  mitropolitului Antim este mai puțin cunoscută 

Mitropolitul român de origine georgiană Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650 în Iviria-regatul Kartli (Georgia). Părinţii săi, Ioan şi Maria, i-au pus numele de botez Andrei. În prima sa parte, viața Sfântului Antim este mai puțin cunoscută. Cu certitudine  se știe că  tânărul Andrei a fost luat rob de turci (pe la vârsta de 16 ani), că a ajuns la Constantinopol, iar aici a fost răscumpărat şi a petrecut mai mulţi ani. În această perioadă, tânărul Andrei a învăţat mai multe limbi străine, precum greaca, araba şi turca. Tot în acel interval, el s-a iniţiat în arta caligrafiei, desenului, tipografiei, picturii şi a broderiei.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus în Țara Românească

Prin anul 1690, norocul i-a surâs, deoarece documentele religioase ale vremii menţionează că domnitorul Constantin Brâncoveanu i-a apreciat talentele și l-a adus în Țara Românească.  Aici, Andrei a învăţat meşteşugul tiparului de la episcopul Mitrofan și, după un an, mireanul Andrei s-a călugărit şi a fost hirotonit preot.

A muncit cu dăruire, fără clipe de răgaz

În intervalul 1691 şi 1694,  Antim a condus tipografia domnească a Mitropoliei de la Bucureşti şi a tipărit trei cărţi. A muncit cu dăruire , iar truda și talentul său au dat roade: între 1694 şi 1696  Antim a pus în funcţiune o nouă tipografie la Mănăstirea Snagov. La scurt timp, el a fost numit egumen al acestei mănăstiri şi a ocupat această funcţie timp de trei ani, perioadă în care el a tipărit 14 cărţi: patru în limba română, iar celelalte în limbile arabă, greacă şi slavonă. În anul 1705 Antim a fost numit epis­cop al Râmnicului, iar trei ani mai târziu, 1708,  i-a fost încredinţat scaunul de Mitropolit al Ţării Româneşti.

A tipărit 28 de didahii - învățături cu caracter religos şi social  

În calitate de mitropolit, Antim Ivireanul a fost preocupat de educaţia credincioşilor prin intermediul cuvântului.  În această privinţă au rămas de la Mitropolitul Antim vestitele lui Didahii (Învăţături) deosebit de valoroase prin conţinutul lor. Cele 28 de învățături au fost rostite în timpul “păstoririi” sale, cu prilejul diferitelor sărbători bisericeşti închinate Maicii Domnului şi unor sfinţi. De asemenea, aceste predici  au avut şi un pronunţat caracter social: mitropolitul Antim condamna prin intermediul didahiilor moravurile societăţii contemporane lui, nedreptăţile la care boierii îi supuneau pe ţărani, lipsa de respect a copiilor pentru părinții lor, necuvinţa credincioşilor faţă de  preoţi, frecventarea cârciumilor, nerespectarea zilelor de duminică, de sărbători şi lipsa respectului dintre semeni.

Antim  a fost alături de credincioşii români din Transilvania

În timpul păstoririi sale, Antim a fost alături şi de credincioşii români din Transilvania, în perioada când austriecii, prin politica lor de stat, voiau să-i atragă pe  românii ortodocşi la catolicism. În acest scop, Mitropolitul Antim l-a trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit acolo două cărţi. După 1701, el i-a sprijit pe credincioşii ortodocşi din Şcheii Braşovului prin numeroase scrisori de îmbărbătare şi prin  hirotonirea unor preoţi pentru biserica lor.

Mitropolitul Antim voia ca oamenii să se roage în limba strămoşilor 

După creştinarea popoarelor slave, limba slavă a fost folosită în  administraţie şi în Biserica din Ţările Române. După această etapă,  a apărut perioada fanariotă care a dominat ca limbă liturgică. Dar credincioşii n-au încetat niciodată să se  roage în limba română. Mitropolitul Antim Ivireanul a dorit ca poporul să se roage în limba strămoşilor şi această dorinţă se regăseşte în prefaţa unei cărţi: „Românii noştri în biserică stau ca boii, neînţelegând ce se citeşte şi ce se cântă şi ies din biserică fără nici un folos; de aceea,  am hotărât a preface cărţile din limba slavonească şi grecească în limba noastră românească!”

Primul domn fanariot, un dușman al Mitropolitului Antim

Viaţa mitropilitului Antim s-a încheiat în împrejurări tragice, în toamna anului 1716,  odată cu venirea în scaunul domnesc a primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat. Mitropolitul a fost acuzat că ar fi uneltit împotriva turcilor şi a domnului fanariot. De aceea, Antim a fost arestat, caterisit pe nedrept de Patriarhia Ecumenică şi condamnat la exil în Mănăstirea “Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai. Din păcate, Antim a fost omorât de turci, în timp ce era dus spre locul exilului. Trupul său a fost aruncat în apele râului Tungia, lânga Adrianopol (Turcia de astazi). Abia după 250 de ani, sentinţa de caterisire a fost ridicată de patriarhul Athenagoras în data de 8 martie 1966. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în iunie 1992, l-a trecut în rândul sfinților și pe Antim Ivireanul.

Antim Ivireanul este ctitorul Mănăstirii Antim din Bucureşti

La Mănăstirea Antim din Bucureşti, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești între anii 1708-1716, este prăznuit în ziua de  27 septembrie, în calitate de ctitor şi de ocrotitor duhovnicesc al acestui renumit aşezământ monahal. Mănăstirea Antim este situată pe Strada Justiţiei, nr. 29, din Bucureşti şi este ascunsă între blocurile construite în comunism. Pentru zidirea Mănăstirii Antim, ctitorul a pus la dispozitia lucrătorilor averea sa. Înălţarea Mănăstirii Antim a fost sprijinită material şi moral şi de alţi credincioși cu posibilităţi materiale. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar jpg
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
image
actualitate.net
image
actualitate.net