Cele 2 zodii care primesc binecuvântări infinite în săptămâna 29 septembrie - 5 octombrie. Maica Domnului le rezolvă cea mai arzătoare durere
Săptămâna 29 septembrie – 5 octombrie vine cu vești bune pentru două zodii ale horoscopului european. Urmează o perioadă plină de protecție divină, care aduce rezolvarea unor probleme care păreau de nerezolvat. Coincidența nu este întâmplătoare, întrucât pe 1 octombrie credincioșii prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, o sărbătoare a alinării și a rugăciunilor împlinite.

Rac
Pentru nativii din zodia Rac, săptămâna 29 septembrie – 5 octombrie aduce un sentiment de liniște și siguranță. De asemenea, aceștia simt că o povară grea le este luată de pe suflet. Problemele care păreau imposibil de rezolvat încep să se clarifice, iar răspunsurile vin exact la momentul potrivit, astfel încât acești nativi reușesc să își atingă cele mai mari țeluri și dorințe pe care le au.
Multe rezolvări își găsesc problemele din plan personal și profesional, urmând ca luna octombrie să le fie productivă Racilor din mai multe puncte de vedere. Astrele le recomandă acestor nativi să fie mult mai atenți la sentimenele și emoțiile lor, și să revină la pasiuni mai vechi care reușeau să îi ajute să se liniștească, dar să-și amplifice creativitatea.
Pești
Viața Peștilor capătă un sens mult mai bun, urmând o perioadă în care simt că le sunt ascultate rugăciunile și sufletele lor se liniștesc. Multe dureri pe care Peștii le-au avut în ultima vreme devin doar o amintire neplăcută, mai ales că aceștia își găsesc liniștea și claritatea de care au nevoie pentru a merge mai departe.
Urmează o perioadă benefică din mai multe puncte de vedere, care se manifestă prin îndeplinirea mai multor dorințe. Sunt sprijiniți de cele mai apropiate și importante persoane din viața lor, și reușesc să rupă anumite conexiuni toxice pe care le au cu oameni din trecutul lor.
Astrele îi sfătuiesc pe nativii acestei zodii să înceapă un nou capitol al vieții lor, cât mai departe de oamenii și de locurile cu energii negative.


































