Credincioşii ortodocşi în Săptămâna Deniilor: Miercurea Mare - Pomenirea femeii păcătoase şi a lui Iuda trădătorul

Ultima actualizare:

    Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos
Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos

În Denia din Sfânta zi de Miercurea Mare, Sfinţii părinţi au rânduit să se pomenească două personaje contemporane cu Iisus, care s-au comportat diferit faţă de Hristos în săptămâna Patimilor.

Pe de o parte este pomenită Maria (numită în multe texte religioase drept femeia cea  păcătoasă), care  a trăit departe  de Iisus. Aceasta însă L-a uns cu mir scump pe Domnul, înainte de mântuitoarea patimă, iar evenimentul a fost relatat de doi evanghelişti: de Matei (Evanghelia lui Matei : 25, 17-13) şi de Luca , (Evanghelia lui Luca : 7,37, 50).

De asemenea, în Denia din Miercurea Mare este pomenit  şi Apostolul Iuda, care a trăit  alături de  Iisus, dar şi-a pierdut mântuirea. Apostolul Iuda a rămas în istoria creştinătăţii ca Iuda  trădătorul , cel care l-a vândut fariseilor pe Iisus, pentru 30 de arginţi.

Iisus  a petrecut Miercurea Mare alături de prieteni

Mântuitorul a petrecut ziua de Miercuri în Betania, în casa lui Simeon Leprosul alături de prietenii lui. Lângă Iisus, la masă, se aflau ucenicii Săi, Lazăr cel înviat din morţi şi surorile acestuia :Marta şi Maria. 

Maria  l-a uns  pe Mântuitor cu mir de nard

Când stătea la masă cu prietenii Săi în casa lui Simon Leprosul, de Iisus s-a apropiat o femeie care purta în braţe un vas de alabastru cu mir scump. Spărgând vasul cu mir, ea a turnat uleiul pe capul şi pe picioarele Mântuitorului. Mirosul mirului s-a răspândit repede în încăpere, iar cei prezenţi la ospăţ au comentat ore în şir gestul Mariei, mai ales că preţul acestui mir depăşea 300 de dinari, sumă echivalentă cu 300 zile de lucru. După ce a turnat uleiul pe capul lui Iisus, Maria a îngenuncheat în faţa lui Iisus plângând, umezindu-i picioarele cu propriile lacrimi, pe care le-a şters apoi cu părul ei lung şi despletit. Gestul Mariei este impresionant; ea a folosit mirul de nard curat, frumos mirositor, pentru ungerea corpului lui Iisus, când el era în viaţă. Iuda, iubitorul de arginţi, a regretat că Maria a cheltui atât de mult pe mirul cel scump şi a. certat-o pentru că, spunea el, acel mir putea să fie vândut, iar banii obţinuţi să fie dăruiţi săracilor. Pentru a linişti spiritele, Iisus a intervenit şi le-a spus martorilor la acest eveniment: ” N-o certaţi,  pentru ce a făcut!” 

Atunci, exprimându-şi părerea, mesenii credeau că , datorită popularităţii, Iisus va fi încoronat ca rege. Auzind o astfel de veste,  durerea Mariei s-a transformat în bucurie .

Hristos i-a iertat păcatele Mariei

Maria a venit în Betania  îndrumată de o speranţă.  Dacă Iisus a intrat în casa unui lepros, pe care l-a vindecat, atunci El are s-o tămăduiască şi pe ea . Şi speranţa Mariei s-a împlinit-Hristos a tămăduit-o pe ea, femeia păcătoasă iertându-i păcatele. 

„Gestul Mariei  a prefigurat ungerea Mântuitorului înaintea îngroprii sale. Impresionat de acest gest, Hristos  s-a  adresat din nou ucenicilor săi:” Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia, în toată lumea, se va istorisi ce a făcut femeia aceasta spre pomenirea ei”, ne-a spus părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie,  preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.

Iuda trădătorul sustrăgea din banii săracilor

La evenimentul  petrecut în Sfânta zi de Miercuri a fost martor şi Apostolul Iuda, cel care  îndeplinea şi funcţia de casier al ucenicilor.  Şocat de gestul femeii păcătoase , Iuda a certat-o  pentru că a risipit banii cumpărând mir foarte scump.  El pretindea că fiecare ban să fie de ajutor săracilor, deşi el însuşi sustrăgea pe ascuns din sumele adunate.

Miercuri seara, Iuda L-a părăsit pe Iisus

După discuţiile referitoare la preţul mirului, Iuda Iscarioteanul L-a părăsit pe Iisus şi a mers, pe ascuns, la casa lui Caiafa. De fapt, nu era prima dată când Iuda se întâlnea în mare taină cu membrii Sinedriului- Tribunalul suprem, ce reglementa şi conducea treburile civile şi religioase ale iudeilor.

Iuda L-a vândut pe Iisus pentru 30 de arginţi

 În seara zilei de miercuri, Iuda s-a întâlnit cu membrii Sinedriului şi le-a făcut o propunere directă, fără ocolişuri: „Ce-mi daţi voi mie şi eu vi-L dau pe El Vouă?”. Fără să stea pe gânduri,  fariseii i-au oferit 30 de arginţi, preţul trădării.

Cărturarii şi fariseii s-au sfătuit cum să-l prindă  pe Iisus

Primul Sinedriu a fost convocat ilegal, noaptea, chiar în perioada sărbătorii  Pesahului, care celebra eliberarea israeliţilor din robia egipteană. Cărturarii şi fariseii s-au sfătuit în mare taină cum să-l prindă şi să-l ucidă pe Iisus, pentru că toţi se temeau de influenţa pe care El o avea asupra  mulţimii. Deşi fariseii şi cărturarii   aveau anumite obligaţii  faţă de învinuit: să-i acorde prezumţia de nevinovăţie  şi să nu-l  lovească, ei nu le-au respectat.

Fariseii au grăbit uciderea lui Iisus

Membrii Sinedriului n-au respectat deloc drepturile învinuitului.  Ei „L-au legat la ochi, l-au lovit peste faţă şi-L întrebau, zicând: «Proroceşte, cine Te-a lovit?» şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri“, aşa cum menţionează Evanghelistul Luca ( 22:64 )

În acelaşi timp, Iuda a pregătit mai multe strategii care să grăbească arestarea  Mântuitorului şi hotărârea cărturarilor şi fariseilor de a-L ucide pe Iisus. (Matei XXVI). 

Iuda şi-a recunoscut greşeala trădării

Nu după multă vreme, Iuda a constatat că el însuşi a fost trădat  de membrii Sinedriului. Mergând la Templu, el şi-a recunoscut greşeala, că a vândut  „sânge nevinovat”. Totodată, el şi-a dat seama că păcatul lui nu poate fi iertat.

Iuda a fost şocat şi de cinismul propriilor trădători. De aceea, el a aruncat în Templu arginţii primiţi de la farisei pentru trădare.  După plecarea din lăcaşul sfânt, la scurt timp, Iuda s-a spânzurat de un copac cunoscut în istoria creştinătăţii drept  „Copacul lui Iuda”.  

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În Biserici se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu

În Miercurea Mare, în Bisericile Ortodoxe se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, în amintirea ungerii lui Hristos cu Mir, în casa lui   Simeon Leprosul din Betania.  

În această zi, se săvârşeşte Sfântul Maslu şi la cererea bolnavilor sau rudelor acestora. În rugăciunile rostite acum se  invocă ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, al Sfintei Cruci, al Sfinţilor şi îngerilor pentru însănătoşirea celui bolnav. În Evanghelii, Dumnezeu este numit “Doctorul sufletelor şi trupurilor noastre şi se invocă ajutorul lui de câte ori este nevoie.

Postul negru este de mare ajutor

Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care ţin  post negru în Miercurea Mare vor fi protejaţi de boli de Sfânta Miercure, pe parcursul anului. 

Femeile nu au voie să toarcă

În această zi, în mediul rural, se păstrează interdicţia ca femeile să  mai toarcă. Din vremuri îndepărtate, se crede că torsul în Sfânta zi de Miercurea Mare poate să “întoarcă” minţile persoanelor care practică această îndeletnicire casnică.   

Copiii merg cu colindul

În unele zone ale ţării, copiii merg cu colindul prin sat şi urează gospodarilor să petreacă sărbătorile pascale cu bucurii şi sănătate. Colindătorii  primesc în dar de la gospodari ouă albe, care vor fi înroşite de Paşte.

În această zi se spală geamurile, ca să intre lumina în casă

Gospodinele trebuie să spele geamurile în această zi, să nu le surprindă Joia Mare cu geamurile murdare. Ritualul spune că în acea gospodărie va pătrunde lumina tot anul.

Treburi gospodăreşti înainte de Sfântul Paşte

Este ultima zi când bărbaţii mai au voie să lucreze la câmp.

În gospodării, se curăţă grajdurile, livada şi grădina.

Cenuşa  din sobe, aruncată pe ogoare, are puteri miraculoase, pentru că va spori recolta acelui ogor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net