La Praznicul Mucenicului Dimitrie: se împlinesc cele mai norocoase tradiții pentru sănătate și spor în munca noastră

Ultima actualizare:

    În ziua praznicului să dăruim celor dragi pâine proaspătă și vinSursa foto: Adevărul.ro
În ziua praznicului să dăruim celor dragi pâine proaspătă și vinSursa foto: Adevărul.ro

În data de 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir (Sânmedru din tradiția populară), în toate zonele țării se împlinesc numeroase tradiții pe care le moștenim de la strămoșii noștri, din vremuri imemoriale. Timpul a demostrat că respectarea celor mai cunoscute tradiții a adus bucurii și sănătate în viața de fiecare zi a celor care le pun în practică.

Dascălii bisericilor sunt cei care păstrează și transmit tradițiile din generație în generație.

Ritual în ziua praznicului, în bisericile de hram

Prin tradiție, la sărbătoarea Mucenicului Dimitrie, în bisericile care poartă hramul Izvorâtorului de Mir, credincioșii primesc mir sfințit în fața icoanei Sfântului. Ritualul este asemănător cu acela care se împlinește în Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic, unde se odihnesc Sfintele Moaște ale Muceniculu Dimitrie. Mai ales în această zi, credincioșii se roagă pentru iertarea păcatelor și sunt unși cu mir pentru a fi protejați de necazuri. În cazul credincioșilor care nu reușesc să participle la slujba de hram, este bine ca rudele care au participat la slujbă să le aducă mir sfințit, pentru ca Marele Mucenic să-i ajute să depășească momentele de cumpănă din timpul anului.    

În tradiția populară, de Sânmedru este și ziua soroacelor

În ziua praznicului este și ziua soroacelor, tradiție care se respectă an de an. În această zi, se impart semenilor- rude, prieteni și persoane sărace, vase cu lapte și brânzeturi. Obiceiul acesta se împlinește pentru că de Sânmedru se încheie vara pastorală. Totodată, de Sânmedru se achită toate datoriile și împrumuturile  pe care credincioșii le-au făcut în ultimele șase luni. Prin împlinirea acestei tradiții, se crede că în anul care vine credincioșii vom avea mai mult spor la bani și, în acest mod, nu vor mai face împrumuturi  și vor scăpa de datorii.   

De Sânmedru, prognozele despre iarnă se împlinesc

Prin tradiție,  ziua praznicului este asociată cu sosirea iernii și a frigului. Se spune că în această zi, căldura intră în pământ, iar frigul îşi arată colţii. 

Când la Moșii de Sânmedru se constată că există gutui din belșug în mai multe zone ale țării, atunci, cu siguranță, va urma o iarnă grea. 

Când în ziua de prăznuire a Mucenicului Dimitrie nu va fi soare  și cerul va fi acoperit de nori, în iarna care vine va fi moină, fără zăpadă.

Și atunci când  şoarecii de pe câmp vin spre sat sau se apropie de localitățile urbane, iarna vine foarte  curând.  

Se împart ofrande în memoria celor dragi  

În memoria celor dragi, plecați în eternitate, după slujbele oficiate la biserică și la cimitir, se împart ofrande săracilor, copiilor și tinerilor. Cu acest prilej, se dau de pomană  vase cu lapte și brânzeturi  pentru că în această zi este sfârșitul verii pastorale.

Cei plecați la viața veșnică sunt recunoscători pentru ofrande  

De secole,  există credința că, persoanele plecate la viața veșnică sunt recunoscătoare pentru darurile primite în ziua praznicului. S-a constatat că , după împlinirea acestei tradiții, rudele generoase au fost  recompensate cu sănătate, spor la bani și cu multe bucurii.         

Ciobanii știu cum va fi iarna care urmează

Deoarece Sfântul Dimitrie este considerat patronul păstorilor,  ciobanii obişnuiesc să împlinească o veche datină pentru a afla  cum va fi iarna care bate la ușă. În acest scop, ciobanii aşează un cojoc în mijlocul locului unde se adună oile şi aşteaptă să se aşeze o oaie pe acel cojoc. Dacă pe cojoc se așează o oaie neagră, va urma o iarnă blândă. Totdeauna, când pe cojoc s-a culcat o oaie albă, în mod sigur, a urmat o  iarnă grea.

Tot pentru a afla cum va fi vremea în anotimpul rece, ciobanii urmăresc ce culoare are oaia care se trezeşte prima în dimineaţa sărbătorii: dacă se trezeşte o oaie albă, iar aceasta merge spre Sud, iarna va fi foarte grea. Dacă se trezeşte o oaie neagră, care se îndreaptă spre Nord, urmează o iarnă uşoară.

Daruri, persoanelor pe care le prețuim: vin și pâine proaspătă

De Sânmedru este de bun augur să facem anumite daruri persoanelor pe care  prețuim din anturajul nostru: rude, prieteni și colegi. Este bine ca lor să le dăruim o  sticlă de vin din noua recoltă şi câte două pâini proaspete, pentru ca anul care vine să aducă  spor şi deplină sănătate în familia noastră.

Interdicție la treburile gospodărești

Există o datină foarte respectată și în zilele noastre, pentru ca sporul și armonia cu rudele și cu anturajul să nu ne ocolească. În acest scop, în ziua praznicului nu facem treburi gospodărești: nu spălăm rufe, nu  măturăm în gospodărie şi nu folosim pieptănul. Se spune că pieptănul se aseamănă cu suliţele cu care-i omora fiorosul Lie pe creştinii din Tesalonic și de aceea, cine folosește pieptănul atrage asupra casei necazuri foarte mari. Dacă trebuie, totuși, să folosim pieptănul, acesta trebuie uns cu mir, iar efectele sale negative  se îndepărtează de noi.    

După Sânmedru nu se mai seamănă usturoi

O altă interdicție, respectată în multe zone ale țării, spune că, după Sânmedru, gospodarii nu trebuie să mai semene usturoi în grădina lor, pentru a evita orice pagubă în casa lor. Mai mult, în Bucovina, se crede că, după ziua lui Sânmedru, cine nu respectă această interdicție, va avea pagubă tot anul.

Țăranii duc la buserică vin pentru sfânta împărtășanie

Pentru că țăranii îl cinstesc pe Mucenicul Dimitrie, Sfântul care a dăruit oamenilor vinul,  în ziua praznicului, ei duc la biserică vin ce va fi  sfinţit pentru  Sfânta Împărtăşanie.  

Totdeauna ritualul Focurilor vii alungă necazurile

În majoritatea zonelor țării, focurile de Sânmedru se aprind din ajunul sărbătorii, până a doua zi seara, pentru a alunga necazurile, boala și paguba din gospodăria celor care practică ritualul. În județul Argeș, îndeosebi în localitățile Dragoslavele și Rucăr, această datină străveche este împlinită de tineri și de copii pe dealurile din apropierea gospodăriilor sătești. Potrivit acestui ritual, scopul datinei este ca focul aprins să fie cât mai înalt și să fie văzut până departe. Peste aceste focuri trebuie să sară copiii şi tinerii. Datina spune că împlinirea ritualului are puterea să alunge boala, ghinionul şi paguba din familia persoanei care aprinde focul de Sânmedru. Mai mult, tradiția confirmă un fapt îmbucurător: copiii care au puterea să sară peste foc de trei ori vor creşte sănătoşi, iar tinerii care respectă ritualul,  sărind și ei de trei ori, peste focul viu, vor avea noroc în căsătorie. După stingerea tăciunilor, participanții la ritual trebuie să arunce în grădina casei lor cel mai mare cărbune, pentru ca semănăturile și pomii fructiferi să aibă un rod bogat în anul viitor.

Tinerii care sar peste focurile vii  primesc recompense în alimente

După împlinirea ritualului, vârstinicii satului le oferă vitejilor care au sărit peste focul viu  recompense în alimente : covrigi, pâine, mere, struguri şi  prune uscate, pentru ca belșugul să poposească în casa lor. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
index webp
love 8457762 1280 jpg
horoscop sâmbătă 30 noiembrie jpeg
horoscop 4 august jpg
fericire  foto   Shutterstock jpg
Banner Astroloaga Andreea
image png
poza 3 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net