Martirii creştinismului: 300 de ani de la moartea lui Constantin Brâncoveanu
Nimeni nu poate estima vreodată cât sânge şi câtă suferinţă a plătit creştinătatea pentru libertatea de a spune:”Cred într-unul Dumnezeu”...Din zorii creştinismului, în urmă cu mai bine de 2000 de ani, şi până-n zilele noastre, mii şi mii de oameni au ales să moară apărându-şi credinţa şi Dumnezeul în care ei au crezut.
De la primul martir până-n zilele noastre
În numele credinţei creştine, de la Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii, au fost ucişi prin ardere, prin crucificare sau zdrobiţi cu pietre, mii şi mii de creştini care au crezut într-unul Dumnezeu.
Martirajul creştin a însumat, timp de trei secole, după venirea lui Iisus pe pământ, mii de experienţe prin care mărturisitorii credinţei în Hristos s-au urcat pe altarul jerfei, cu preţul vieţii. Şi după anul 313, când creştinismul a devenit religie legală în Imperiul Roman, creştinismul a continuat să plătească un dureros tribut.
Totodată, de sute şi sute de ani există tensiuni între creştini şi musulmani...
„Să se cinstească toţi sfinţii din neamul românesc”
21 iunie 1992 a fost o dată de referinţă pentru Ortodoxia din ţara noastră. Atunci au fost canonizaţi numeroşi sfinţi români. Atunci, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca, „până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română să se numere sfinţii şi să se cinstească după pravilă, cu slujbe speciale şi cu acatist, toţi sfinţii din neamul românesc”. La acel Sinod s-a hotărât ca pentru cinstirea sfinţilor ştiuţi şi neştiuţi să se instituie „Duminica Sfinţilor Români”, orânduită în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în a doua duminică după Pogorârea Duhului Sfânt.
300 de ani de la moartea Martirilor Brâncoveni
În zilele de 16 şi 17 august, la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Brâncoveanu (1714-2014), Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştiului organizează manifestări religioase şi culturale.
În zilele de 16 şi 17 august sunt comemoraţi Sfinţii Martiri Brâncoveni : Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi : Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache (ginerele său), canonizaţi prin hotărârea Sfântului Sinod din 19 iunie 1992.Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, domnitorul creştin al Ţării Româneşti, a urcat pe tron la 29 octombrie 1688. În istoria ţării s-a remarcat ca un voievod diplomat, iar contribuţiile sale culturale şi politice au fost recunoscute şi în afara graniţelor. De aceea, în anul 1699, Constantin Brâncoveanu a primit domnia pe viaţă din partea sultanului otoman.“Altân-Bey“, aşa cum îi spuneau turcii, a fost unul dintre bogaţii Europei în secolul al XVIII-lea. Chiar dacă nu a fost un războinic în adevăratul sens al cuvântului, domnitorul nu a fost o fire slabă. Dimpotrivă, a fost aprig când conjunctura impunea să fie ferm.
Timp de 26 de ani, el a pus în slujba poporului său toate eforturile pentru a menţine autonomia Ţării Româneşti; i-a apărat pe românii din Transilvania şi a menţinut relaţii armonioase cu domnitorul Moldovei. Documentele vremii menţionează că el a apărat interesele religioase ale românilor din Transilvania, a luptat pentru păstrarea credinţei ortodoxe în această zonă unde predominau interesele de catolicizare ale românilor. De asemenea, l-a eliberat din închisoare pe mitropolitul Sava Brancovici.
Renumit ctitor de artă şi cultură veche românească, de numele Martirului Constantin Brâncoveanu se leagă Academia din Bucureşti, Mănăstirea Hurezi ( din judeţul Vâlcea), Mănăstirea Brâncoveanu (din judeţul Braşov), Palatul Mogoşoaia, cărţi româneşti, greceşti, slave şi arabe. De asemenea, au rămas mărturie şi preocupările sale în domeniul asistenţei sociale şi grija pentru cei săraci, iar aşezămintele de la Colţea, spitalele „Sfântul Pantelimon“, „Sfântul Visarion“ şi Dudeşti sunt exemple remarcabile. În timpul domniei, Constantin Brâncoveanu a reuşit să păstreze relaţii bune cu puternicii contemporani :Imperiul Otoman, German şi cu ţarul.
Se spune că, în ultima parte a domniei, câteva greşeli i-au adus însă mazilirea şi foarte curând, după aceea, nici uriaşa sa avere nu i-a mai putut salva de la moarte nici pe el, nici familia. În ziua decapitării, Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani. Cu toţii au fost executaţi în ziua de 15 august 1714, zi în care domnitorul a fost mai întâi martorul acestei drame din care, în final n-a scăpat nici el. Documentele vremii spun că Matei, fiul cel mic, a plâns şi era gata să renunţe la creştinism pentru a-şi salva viaţa, dar tatăl său s-a împotrivit şi l-a îmbărbătat, spunându-i că au pierdut tot, dar să-şi păstreze credinţa. Constantin Brâncoveanu a îngenuncheat ultimul în faţa gâdelui. Capetele celor şase brâncoveni au fost plimbate pe străzile Istanbulului în vârfuri de suliţe, iar trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului. Ajutată de credincioşii din zonă, de pescari, doamna Maria a reuşit să le găsească trupurile. Mai întâi, trupurile lor au fost depuse cu pioşenie în Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din insula Halki, iar astăzi Brâncovenii se odihnesc în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti.
