Mercur retrograd în 2024. Cum te afectează în funcție de zodie și ce trebuie să faci neapărat
Mercur retrograd este unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene astrologice, iar indiferent de zodie, toți nativii vor resimți efectul pe care acesta îl are. Deși de abia am intrat în luna martie, acest fenomen se apropie din nou, iar astrele ne pot aduce în cale o mulțime de provocări.
O scurtă privire în calendar ne va arăta că de abia am intrat în luna martie, însă timpul trece repede, iar Mercur retrograd se apropie din nou. Acest fenomen astrologic va începe pe data de 1 aprilie și va ține până pe 24 aprilie. Apoi, Mercur retrograd ne va afecta din nou între 4 și 27 august 2024.
Acest fenomen astrologic este unul foarte bine cunoscut, care afectează toate semnele zodiacale. Astrologii ne avertizează că riscăm să fim mai irascibili, neatenți, cât și predispuși la certuri cu cei din jurul nostru. În perioada în care Mercur este retrograd, suntem sfătuiți să încercăm să nu luăm decizii mult prea importante și să încercăm să fim cât mai calmi posibili, deoarece această perioadă astrală este una predispusă conflictului, indiferent de cât de banal ar părea, inițial, motivul.
Cum afectează Mercur retrograd semnele zodiacale
Dacă vrem să încercăm să preluăm controlul asupra acestor momente astrale, există unele lucruri pe care le putem face, pentru a nu fi afectați în mod negativ de Mercur retrograd. De exemplu, semnele zodiacale sunt sfătuite să reflecteze cât mai mult asupra prorpiilor gânduri și probleme, să planificăm totul atent și să fim atenți la propriile noastre emoții.
Semne precum Berbec, Rac, Capricorn și Balanță pot fi afectate în mod negativ de Mercur retrograd. Nativii acestor semne se pot simți copleșiți de stres, mai ales în privința banilor, ori a relației cu persoana iubită. Acești nativi sunt sfătuiți să fie foarte atenți la propriile emoții și frustrări, deoarece dacă își pierd cumpătul și încep să se certe cu cei din jur, este foarte posibil să piardă mult mai mult decât anticipau în mod inițial.