Tradiţii pentru spor şi sănătate la praznicul Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului
Pe 27 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Cuviosul Dimitrie cel Nou, Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului, unul dintre reprezentanţii de seamă ai vieţii creştine.
Sfintele sale moaşte, făcătoare de minuni :aducătoare de linişte şi de vindecare, se păstrează în Catedrala Patriarhală. An de an, din anul 1955, la data de 27 octombrie, Cuviosul este sărbătorit printr-un binefăcător popas duhovnicesc la care participă mii şi mi de pelerini.
Istoricul sărbătorii
Cuviosul Dimitrie a fost proclamat ocrotitor al Bucureştiului în anul 1792, în vremea păstoririi Mitropolitului Filaret al II-lea. Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârşit numeroase minuni, fiind venerat de credincioşii din întreaga ţară, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului Cuviosului în Biserica Ortodoxă Română.
Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie cel Nou a avut loc în anul 1955, când i s-a acordat ca zi de prăznuire data de 27 octombrie.
Cuviosul Dimitrie s-a născut în satul Basarabov, din Sudul Dunării, pe malul râului Lom, într-o familie de ţărani săraci. Educaţia creştină primită în familie şi învăţăturile creştine, descoperite la slujbele duminicale la care participa în satul natal i-au influenţat destinul.
În comunitatea în care trăia, Sfântul Cuvios Dimitrie se remarca prin evlavie, prin blândeţe şi prin milostenia de care dădea dovadă faţă de semenii săi. Cuviosul a fost păstor şi îngrijea vitele ţăranilor bogaţi din satul natal, Basarabi. Modestele venituri primite pentru munca sa le împărţea cu săracii.
Fiind influenţat de viaţa călugărilor din mânăstirile situate în învecinatea meleagurilor natale, Cuviosul a părăsit satul şi s-a călugărit. La scurt timp, s-a izolat de fraţii călugări şi a trăit ca un sihastru într-o peşteră, pe valea râului Lom. Niciun document religios nu menţionează câţi ani s-a nevoit în acea peşteră în rugăciuni, în post şi în priveghere. Pentru viaţa sa ascetică, Dumnezeu l-a învrednicit a fi înaintevăzător şi făcător de minuni. Înainte de a muri, el a avut o viziune şi s-a aşezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, încredinţându-şi sufletul lui Dumnezeu.
Multă vreme, trupul său a fost acoperit de apele râului Lom. Tradiţia spune că, după sute de ani, sfântul a apărut în visul unei copile bolnave şi i-a spus: ”Dacă mă veţi scoate din apă, te voi vindeca”.
După acest vis, părinţii fetei şi un grup de credincioşi, însoţiţi de preoţi, au mers pe malul râului la locul unde Cuviosul i s-a arătat copilei în vis. Deseori, localnicii vedeau că în acel loc, unde a fost găsit trupul neputrezit al Cuviosului, strălucea o lumină. Multă vreme, localnicii credeau că acolo se ascunde o comoară. Moaştele Sfântului au fost scoase din apă şi au fost depuse cu mare fast în biserica satului. În sfântul lăcaş din Basarabi, moaştele au rămas spre închinare până în anul 1774. Sinaxarul ne spune că între anii 1769 şi 1774, generalul rus Petre Salticov a trecut Dunărea şi a pornit război împotriva Rusciucului. Când a trecut prin satul Basarabi, generalul a auzit de existenţa moaştelor. Atunci a hotărât să ia racla cu sfintele moaşte şi intenţiona să le ducă în Rusia. La insistenţele negustorului de origine macedoromână, Hagi Dimitrie şi ale mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti, generalul a dăruit moaştele poporului român. De atunci, Cuviosul Dimitrie Basarabovul s-a numit Dimitrie cel Nou.
Moaştele furate au fost recuperate
Documentele vremii menţionează că, în luna februarie 1915, în timpul primului război mondial, într-o noapte, pe la ora două, bulgarii au spart uşa Catedralei Patriarhale şi au luat racla cu moaştele Cuviosului. O ceaţă densă se aşternuse peste Bucureşti, iar fugarii au rătăcit drumul şi n-au reuşit să iasă din Capitală. Au fost anunţate autorităţile, care au relatat furtul generalului neamţ Zack. Acesta a intervenit şi a oprit convoiul bulgarilor. Moaştele au fost recuperate şi, în ziua următoare, au fost depuse din nou în Catedrala Patriarhală.
Procesiuni cu moaştele Cuviosului în folosul românilor
De-a lungul secolelor, minunile Cuviosului au fost înscrise în cărţile religioase. Astfel că, în anul 1815, racla cu moaşte a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului, la dorinţa domnitorului Caragea, care spera să oprească epidemia de ciumă, răspândită în toată ţara , eveniment menţionat în Pisania Mitropoliei Române.
Crezând în puterea moaştelor, în anul 1831, generalul Paul Kiseleff a solicitat clericilor ca moaştele Cuviosului să fie scoase din nou în procesiune în Bucureşti, pentru a opri, de această dată, epidemia de holeră care făcea ravagii în ţară.
De asemenea, Cuviosul Dimitrie a fost de mare ajutor românilor şi în timpul secetei din anul 1827, în vremea domnitorului Grigore Ghica. Atunci s-a organizat o procesiune, iar racla cu moaştele Cuviosului, însoţită de preoţi şi de credincioşii Capitalei a fost purtată prin Bucureşti. Domnitorul Ghica credea în puterea făcătoare de minuni a moaştelor şi s-a rugat alături de credincioşi ca Sfântul să aducă ploaia. Şi, la scurt timp, a căzut o ploaie binefăcătoare peste ţară.
Tradiţii pentru spor şi sănătate
Icoana Cuviosului la masa sărbătorească
În tradiţia populară, românii îl sărbătoresc pe Sânmedru timp de trei zile. Se spune că Sânmedru, un bătrân plăcut lui Dumnezeu, este şi patronul caselor pe care le protejează de pagubă, de furtuni şi de furia animalelor sălbatice. De aceea, o icoană a sfântului Dimitrie este de folos fiecărui creştin.
Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou este aşezată la masa sărbătorească, chiar dacă în familie nu este un credincios care să poarte numele de Dumitru. Datina este urmată, an de an, pentru ca armonia, sănătatea şi sporul să nu părăsească locuinţa respectivă.
Se aprinde din nou focul viu
În ziua de prăznuire a Cuviosului, tinerii aprind din nou focul viu a lui Sânmedru în curtea gospodăriei şi-l întreţin cu vreascuri şi cu cetină de brad: Focul arde pe parcursul nopţii, iar cei care-l veghează îl roagă pe un bunic sau pe cel mai vârstnic din comunitatea respectivă să povestească despre minunile săvârşite de cei doi sfinţi Dimitrie. Acele întâmplări sunt transmise din moşi-strămoşi în familiile sătenilor din localităţile rurale.
Se aprind zece lumânări pentru rudele decedate
Practicile de venerare a morţilor se continuă şi în această zi. Credincioşii merg la cimitir cu ofrande sfinţite la biserică şi le împart la mormântul rudelor decedate în famillia lor. În acelaşi timp, există obiceiul să se aprindă câte zece lumânări la mormintele celor care au murit fără lumânare. Fiecate mormânt este împodobit cu flori de toamnă.
Necazul nostru trebuie să-l mărturisim Cuviosului
Cine are un mare necaz trebuie să -l mărturisească Cuviosului Dimitrie. Tradiţia spune că, îndeosebi în această zi, la slujba de prăznuire, Dumnezeu ne trimite darurile sale şi împlineşte rugile noastre prin intermediul Cuviosului.
Ofrande pentru bătrânii din azile
Acum ofrandele cu fructe -mere, nuci, struguri şi cu miere se dăruiesc bătrânilor singuri, neajutoraţi, îndeosebi celor care trăiesc în azile care, în tradiţia populară, sunt ca şi „pusnicii”.
Ultimele socoteli se încheie după slujba de prăznuire
Dacă nu s-au încheiat vechile înţelegeri între stăpânii oilor şi ciobani în ziua de 26, considerată ziua socotelilor sau a soroacelor, acest lucru se poate finaliza în ziua de prăznuire a Cuviosului Dimitrie cel Nou.
