Tradițiile străvechi, împlinite la sărbătoarea Învierii, atrag norocul în casele creștinilor

Ultima actualizare:

    Bărbatul mersese la biserică pentru a lua luminăfoto: arhiva Click!
Bărbatul mersese la biserică pentru a lua luminăfoto: arhiva Click!

Ziua de Paște este o sărbătoare împodobită cu tradiții străvechi care au legătură cu credința străbună. Cu gândul la Lumina Învierii, un adevărat ospăţ al credinţei, avem prilejul să împlinim tradiţiile milenare care ne ajută să depăşim necazuri, ceasuri de mare cumpănă, aducându-ne bunăsporire în viaţa de zi cu zi.

În noaptea Învierii lui Iisus Hristos, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, mii și mii de români  ortodocşi se adună  în bisericile şi în mânăstirile din ţară ca să primească lumina sfântă de la Ierusalim. În biserica înălţată pe locul în care Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit, lumina sfântă vine din cer, iar acest miracol se repetă an de an.

Tradițiile locale îndrăgite atrag bucuriile în casele credincioșilor    

Salba tradiţiilor locale la miraculosul praznic al Învierii, păstrate din generație în generație, este o sursă de bucurii în casele credincioșilor care întru Hristos ne-am botezat.       

La întoarcerea de la biserică se mănâncă un ou roșu  

La  întoarcerea de la biserică, din coşul cu bucate sfinţite  la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit. După aceea, la masa sărbătorească, fiecare membru al familiei trebuie să  deguste din bucatele pregătite pentru coșul pascal, bunătăți sfințite la biserică în noaptea Învierii. În continuarea, membrii familiei pot savura și celelalte bucate, rânduite din timp, pentru masa de Paște.

Prin tradiție, Coşul pascal  păstrează sporul casei

În coşul pascal se pun bucatele care se sfinţesc în noaptea Învierii şi  fiecare preparat are  semnificaţii diferite : Sarea  trebuie păstrată de gospodină în casă pentru a aduce belşug;  zahărul , de asemenea, va fi pus în hrana vitelor când acestea sunt bolnave; făina nu se împarte nici cu rudele, pentru ca rodul grâului din recolta acelui an să fie bogat; ceapa şi usturoiul sunt consumate la masa festivă şi ele au un rol protector  în gospodărie împotriva insectelor şi a pagubei pe care o fac dăunătorii.  În coşul pascal, deasupra farfuriei  în care se  adună  simbolurile belșugului, gospodina trebuie să aşeze : pască, ouă roşii, ouă încondeiate, brânză, peşte afumat, şuncă, sfeclă roşie cu hrean, dulciuri, bani şi flori.

Un obicei inedit atrage belşugul la Călărași

La slujba de Înviere, la Călărași, se împlinește un obicei deosebit: credincioşii pun în  coşul pascal, pentru binecuvântare, ouă roşii, cozonoc şi cocoşi albi. Aceste păsări sunt  crescute în mod special pentru     împlinirea tradiţiei, deoarece cocoşii albi cântă la  miezul nopţii. Tradiţia din străbuni spune că, atunci când cocoşii cântă, Hristos a înviat! Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş cântă primul. Este un semn că, în anul acela, în casa gospodarului repectiv va fi belşug. După slujbă, cocoşii albi sunt dăruiţi credincioşilor  săraci.

12 covrigi cu ouă, simbolul celor 12 Evanghelii

În zona Muscelului, pentru Marele Praznic al Paştelui, se pregătesc renumiţii covrigi cu ouă, o delicatesă specifică celor mai importante sărbători. De Paşte însă, în unele gospodării, se coc cel puţin de 12 covrigi, adică simbolul celor 12 Evanghelii.

A doua zi de Paște, ortodocșii,  preotul și lăutarii  merg în cimitirul comunei

În comuna Iloviţa din  judeţul Mehedinţi se păstrează un obicei cu totul deosebit. A doua zi de Paşte, creştinii ortodocşi, împreună cu preotul şi lăutarii merg în cimitirul comunei pentru a cinsti memoria rudelor decedate. La fiecare mormânt, lăutarii cântă o horă sau o sârbă, melodia preferată în timpul vieţii a  celui care a trecut la viaţa veşnică.  Preotul însoţeşte alaiul şi nu există mormânt la care  lăutarii să nu „ facă o bucurie” familiei celui decedat, ca o formă de respect pentru memoria mortului. La final, lăutarii sunt răsplătiţi cu ouă roşii, cozonaci, pască şi cu vin.

Copiii se spală pe față cu apă proaspătă

În Banat, în prima zi de Paște, copiii se scoală devreme  şi se spală pe faţă cu apă proaspătă, luată din fântână.  În vasul cu apă se pune un ou roşu şi fire de iarbă verde, un ritual care se împlineşte pentru sănătatea membrilor familiei.

Un ritual pentru a avea spor la bani tot anul

În Muntenia şi Oltenia, acest ritual se practică an de an, în multe familii. Spre deosebire de obiceiul din Banat, în aceste zone, în farfuria cu apă proaspătă, adică porţia de apă luată la prima oră ( apă neîncepută) se pune oul roşu şi un ban de argint. Cu această apă se spală pe faţă toţi membrii familiei, convinşi că vor avea spor în munca lor şi bani, un an întreg.   

Prăjitura ”Babele” se împarte la cimitir

De Paşte, în zona Sucevei există obiceiul de a prepara o prăjitură specifică, numită „Babele”.  Aceasta se prepară din aluat de cozonac, iar umplutura se face cu nucă, rahat, miere şi cu mirodenii pentru dulciuri. Prăjitura se sfinţeşte la biserică şi se împarte la cimitir pentru toate rudele sătenilor, decedate din moşi-strămoşi.

În Transilvania se împlinește stropitul cu parfum

În ziua de Paște, tinerele fete sunt stropite cu parfum de flăcăii satului, pentru ca acestea să aibă noroc tot anul. Când băieţii practică acest ritual trebuie să fie  îmbrăcaţi în costume tradiţionale. După ritual, fetele îi cinstesc cu băutură preparată în casă, cu ouă şi cozonac.

Focurile aprinse îndepărtează și ... paguba financiară  

În Bucovina, pe colinele și dealurile din  jurul gospodăriilor, credincioșii întâmpină  Învierea cu focuri aprinse. Potrivit tradiţiei, aceste focuri de veghe au puterea să îndepărteze farmecele, duhurile rele şi paguba financiară.    

Lumânarea de la Înviere o aducem aprinsă acasă

Lumânarea pe care o aprindem de Paşti, la slujba Învierii, trebuie s-o aducem acasă aprinsă, apoi s-o păstrăm în casă şi s-o reaprindem doar  în anumite momente importante din viaţa noastră, în anul respectiv. Credincioşii duc în casă lumânarea de Paşti, ca un simbol al biruinţei asupra răului şi întunericului , amintind, în acelaşi timp, şi de biruinţa vieţii asupra morţii.      

Ce semnificații au cojile oului roșu

După slujba de Înviere, este bine să mâncăm un ou roşu pentru a fi sănătoşi, veseli şi rumeni la faţă până la Paştele următor. În fiecare an, de Paşte, vom repeta ritualul. Cojile oului mâncat după slujba Învierii nu le  aruncăm la gunoi şi nici  nu le ardem în foc. Ritualul se păstrează pentru ca toţi puii clociţi de cloşcă să trăiască

Cojile oului roșu trebuie ”trimise” în Țara blajinilor

Cojile oului roșu, mâncat de Paște, trebuie să le ducem  la o apă curgătoare şi le lăsăm să plutească până când vor ajunge în “Ţara” blajinilor şi vor afla şi ei că se apropie Paştele lor ( care se prăznuieşte a doua zi  după Duminica Tomii).

Lumânarea de la Înviere, un talisman

În timpul anului, fetele din Banat şi din Muntenia  folosesc această lumânare  de câte ori vor să  fie apreciate şi binevăzute. Ele poartă lumânarea ca pe un talisman la petrecerile comunităţii unde sunt invitate , dar şi la serbările câmpeneşti unde participă la horă.  Potrivit tradiţiei, cel care respectă acest ritual are noroc  în viaţa personală şi este apreciat de persoanele de decizie până la Paştele următor.

Aprindem lumânarea de la Înviere când avem un necaz

Aprindem lumânarea de la Înviere  în timpul anului, când ne confruntăm cu necazuri, pentru a scăpa de  griji şi de  duşmani, dar şi în momentele de bucurie, pentru ca acestea să se repete cât mai des.                                                                                                                                                                        

Pasca este o delicatesă pascală

Pasca, o delicatesă pascală , este  pregătită de gospodine în căminul lor şi are formă rotundă. Tradiţia spune că pasca simbolizează scutecele lui Iisus, care aveau o astfel de  formă. Pasca este împodobită la mijloc cu o cruce , iar marginea cu  o panglică împletită din aluat.

La masa de Paște, covrigii cu ou- o delicatesă

În Argeş, printre dulciurile preferate la masa de  Sfântul Paşte se numără covrigii cu ou (numiţi astfel pentru că, în compoziţia lor, se adaugă 10-15 ouă la un kg de făină). Fiecare gospodină care pregăteşte această delicatesă este convinsă că va avea belşug în familia sa.

Tămâierea bucatelor tradiționale la masa festivă

În Banat şi în Muntenia, la micul dejun din prima  zi de Paşti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor, apoi, fiecare invitat la masa sărbătorească primeşte o linguriţă de paşte (vin şi pâine sfinţite). Meniul mesei festive este alcătuit din bucate tradiționale:  ciolan de porc fiert, ouă albe şi guşiţă. La final, se serveşte friptura de  miel.

În ziua Învierii să ne zicem frați

În ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, să le zicem  fraţi chiar celor care ştim că ne urăsc pe noi şi aşa să  spunem: „Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

“Învierea Domnului Iisus Hristos este biruinţa iubirii Lui asupra păcatului, a durerii suferite şi a morţii. Învierea lui Hristos este ridicarea  omului cel muritor, din cauza păcatului, la starea de structură veşnic vie , creat după chipul  lui Dumnezeu cel veşnic viu pentru a se împărtăşi veşnic din iubirea divină a Prea Sfintei Treimi. Prin Învierea lui Hristos cel răstignit se arată că  iubirea omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni poate fi mai tare decât ura, violenţa şi moartea” ne spune părintele Valentin Fotescu, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sarmale freepik jpg
horoscop saptamanal shutterstock 1677373537 jpg
image png
zodii norocoase webp
culori norocoase februarie zodii 1170x780 jpeg
image png
image png
unghii rosii cu auriu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net