Rețeta delicioasă care ne va aminti de copilărie. Cum pregătim tocănița de vită cu legume, în numai câțiva pași simpli

Există nenumărate modalități de a pregăti tocănița, dar această rețetă este una tradițională, delicioasă, de care nu ne vom mai sătura! Iar partea cea mai bună este faptul că o vom putea pregăti destul de ușor!

Tocănița de vită este o rețetă foarte ușor de pregătit
Tocănița de vită este o rețetă foarte ușor de pregătit

Dacă ne dorim o mâncare delicioasă, tradițională, la care să revenim cu drag mereu, atunci cu siguranță vom fi interesați de tocănița de vită țărănească! Iar partea cea mai bună este faptul că această rețetă nu este deloc una dificil de pregătit!

De asemenea, deși rețeta ne spune să folosim vită, avem posibilitatea de a utiliza orice alt tip de carne ne dorim!

Ingredientele necesare pentru această mâncare delicioasă

Practic, tot ce ne trebuie pentru a pregăti această rețetă gustoasă este aproximativ 1,5 kilograme de carne de vițel, cam un kilogram de cartofi, ulei, o căpățână de usturoi pisat, cimbru, sare, piper, cât și două frunze de dafin și doi morcovi.

De asemenea, ne mai trebuie și un păstârnac, jumătate de rădăcină de țelină, o vânătă, maxim 4 cepe, puțin pătrunjel, doi ardei grași, iar nu în ultimul rând, ne mai trebuie și cel mult cinci roșii! Odată ce avem aceste ingrediente, putem începe să pregătim tocănița!

Cum vom pregăti ușor o tocăniță delicioasă

Primul pas pe care trebuie să îl facem este să tăiem carnea în bucăți mai mici, iar apoi să o punem într-o oală de lut. Mai departe, vom adăuga sare, foile de dafin, 50 ml de ulei, iar apoi îndeajuns de multă carne încât să acoperim bucățile de carne. Acum, vom acoperi oala cu un capac și vom pune totul la cuptor, la foc maxim, vreme de 15 minute. Apoi, vom reduce focul până când ajungem la 180 de grade și vom lăsa totul să fiarbă vreme de o oră.

După ce carnea a fiert, vom pune deoparte zeama care a rămas, iar apoi vom tăia țelina, morcovul, păstârnacul, ceapa, ardeiul gras, vom pune totul într-o oală cu zeama rămasă de la carne și vom pune totul la cuptor, tot 15 minute. Apoi, putem adăuga și cartofii și vânăta, puțină sare, piper, dar și o linguriță de cimbru.

Totul trebuie amestecat bine, iar apoi vom mai lăsa totul să fiarbă aproximativ 20, sau maxim 30 de minute.

În acest timp, trebuie să tăiem și roșiile, pe care le vom adăuga în oală alături de usturoi, dar și de carne! Acum putem lăsa oala descoperită în cuptor, vreme de alte 15 minute, iar la final putem servi mâncarea fierbinte, alături de mămăligă!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
masa Craciun jpg
5 zodii urmărite de ghinion în luna februarie, sursă foto: Canva
carne de porc pexels jpg
zodii norocoase webp
salata boeuf shutterstock 785121079 jpeg
horoscop rune 2025 jpg
branza vaci istock jpg
zodii care au de platit o karma jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net