Rețeta simplă de care nu ne vom mai sătura! Cum pregătim cei mai buni ardei copți la borcan
Ardeii capia la borcan ne duc cu gândul, de cele mai multe ori, la murături. Cu toate acestea, un detaliu cunoscut de gospodinele cu experiență este faptul că ardeii mai pot fi conservați și în alt mod, atunci când îi punem la borcan. Mai precis, îi putem folosi într-o formă apreciată de mai toți românii: cea de ardei copți.
Ardeii copți sunt un preparat foarte ușor de făcut, chiar și de cei dintre noi care nu avem prea multă experiență în bucătărie. Iar dacă ne dorim ceva mai original, dar la fel de delicios, îi putem conserva la borcan, potrivit adevarul.ro!
Pentru a pregăti acești ardei copți delicioși, de care nu ne vom mai sătura, nu ne trebuie decât câteva ingrediente simple! Mai precis, trebuie să avem la îndemână 10 kilograme de ardei capia (putem folosi și ardei grași în locul lor, sau, desigur, putem să îi combinăm), 200 ml de oțet, 200 de grame de zahăr, 800 ml de apă, trei linguri de sare fără iod, iar, nu în ultimul rând, dacă dorim, putem adăuga și o linguriță de salicil.
Cum pregătim ardeii copți la borcan
În primul rând, trebuie să începem, după cum poate ne și putem imagina, prin a coace ardeii. Mai departe, aceștia se sărează și se lasă în repaos vreme de 30 de minute. Apoi, vom curăța coaja, codița, cât și semințele, pentru ca mai departe să punem ardeii în borcane de 800 ml.
Apoi, într-o oală, vom pune la fiert 800 ml de apă, împreună cu 200 de grame de zahăr, trei linguri de sare, cât și 200 ml de oțet. Apoi, când acest lichid începe să dea în fiert, îl vom lua de pe foc și vom adăuga o linguriță de salicil, ori un plic, sau chiar două, de praf conservant. Totul se amestecă bine, până când ingredientele s-au dizolvat complet, apoi vom turna lichidul în borcane, peste ardei.
După ce punem capacul, borcanele trebuie acoperite cu pături, până a doua zi. Dacă nu vom utiliza conservant, este important ca borcanele să fie puse la sertilizat în baie cu apă, vreme de 20 de minute după ce au dat în clocot.