Cele mai bune metode de a te proteja la plajă

Ultima actualizare:

Una dintre regulile de bază este alegerea unui produs cu un spectru larg de protecţie, atât împotriva razelor UVA, cât şi a celor UVB.

Aplicarea cremei ridică însă mai multe probleme, printre care şi cea a cantităţii. Experţii recomandă folosirea a 30 de grame de cremă pentru întregul corp. În cazul spray-urilor, este recomandat să pulverizezi timp de 15 - 20 de secunde continuu.

De asemenea, felul în care este aplicată poate afecta eficienţa cremei. Nu o aplica prea repede şi cu mişcări energice, pentru că astfel îi poţi diminua eficienţa cu până la 25%.

Un alt obicei prost este aplicarea gloss-ului de buze pe parcursul întregii zile. În timpul verii, acest obicei poate fi deosebit de nociv, pentru că îţi poţi arde astfel buzele, care nu au melanina protectoare. Este recomandat să înlocuieşti luciul de buze cu un balsam cu protecţie solară.

Dacă pentru restul corpului este necesară aplicarea cremei de protecţie solară la circa două ore - şi mai des în caz că înoţi sau transpiri, chiar dacă foloseşti o formulă rezistentă la apă -, balsamul de buze trebuie aplicat şi după ce mănânci şi bei.

Trebuie să mai ţii cont de faptul că multe medicamente au ca efect secundar creşterea sensibilităţii în cazul expunerii la soare, printre care cele de reglare a tensiunii arteriale, anticoncepţionalele, anumite antibiotice şi chiar unele produse naturiste. Soluţia ar fi să eviţi expunerea la soare cât mai mult atunci când foloseşti aceste produse.

O greşeală pe care o fac unele femei este să se bazeze pe faptul că produsele de machiaj pe care le folosesc au ecran de protecţie solară şi să nu mai folosească o cremă. De fapt, pentru a obţine aceeaşi protecţie cu fondul de ten, acesta ar trebui aplicat într-o cantitate de şapte ori mai mare decât în mod normal, potrivit Mediafax.

Crema de protecţie solară trebuie aplicată şi atunci când este înnorat, întrucât 80% din razele ultraviolete ajung la piele, chiar dacă tu nu vezi soarele.

Totodată, asigură-te că aplici produsul peste tot - şi după urechi, în spatele genunchilor, pe călcâie, degetele de la picioare şi aşa mai departe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar jpg
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
image
actualitate.net
image
actualitate.net