Nu e o ruşine! 6 motive pentru care este bine să faci pipi la duş

Ultima actualizare:

    Să faci pipi la dus este mult mai igienic decât dacă ai folosi toaleta şi faci şi economie la apă
Să faci pipi la dus este mult mai igienic decât dacă ai folosi toaleta şi faci şi economie la apă

De fiecare dată când mergem la toaletă, tragem apa. În acest fel, creşte consumul, iar odată cu el şi factura lunară. Pentru a face economie, o universitate din estul Angliei a iniţiat un program prin care încurajează studenţii cazaţi în campus să facă pipi la duş, ori de câte ori au ocazia. Iată şi alte motive pentru care ar trebui, după părerea reprezentanşilor universităţii britanice, să ne facem o obişnuinţă din asta.

1. Este mult mai economic

Reprezentanţii universităţii au declarat că, dacă studenţii cazaţi în campus ar face pipi în fiecare dimineaţă dub duş, s-ar economisi peste 230.000 de dolari pe an.

2. Este o practică recomandată pentru protejarea mediului

Aceştia au mai spus că într-un an ar putea fi economisită o cantitate de apă care ar umple de 26 de ori un bazin olimpic. În plus, s-ar folosi mult mai puţină hârtie igienică şi, astfel, ar fi tăiaţi mai puţini copaci.

3. Este mult mai igienic

Să faci pipi sub duş este mai igienic decât să te aşezi pe colacul de la toaletă de unde poţi contacta diverse bacterii. Şi, mai mult, fiind sub duş, nu mai este nevoie de hârtie igienică pentru că oricum te speli.

4. Este mult mai curat

De multe ori, când mergem la toaletă, fără să ne dăm seama, stropim şi colacul veceului. Nu ştim de ce se întâmplă una ca asta, dar se întâmplă atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cazul femeilor. De multe ori, nu-ţi dai seama şi nu cureţi imediat. Astfel, data viitoare când vei folosi toaleta, te vei aşeza pe colacul deja murdar.

5. Este o ocazie să înveţi să faci pipi din picioare

Şi femeile pot face pipi din picioare, fizic vorbind, dar nu ştiu exact cum să procedeze. Dacă vei exersa sub duş, vei învăţa, la un monet dat, şi acest secret.

6Este amuzant

Foarte multe persoane fac pipi sub duş dar nu recunosc acest lucru de ruşine. Până la urmă, este chiar amuzant, cu atât mai mult cu cât am fost învăţaţi că nu este voie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bomboane cu biscuiti si fulgi de nuca de cocos  Sursa foto shutterstock 107127485 jpg
1 par alb jpg jpeg
ciorba de fasole boabe cu afumatura si rantas jpg
zodii norocoase webp
cuplu sex
culoare zodii jpg
supa jpg
masca ten jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net