VideoAndreea Popescu trăiește un adevărat calvar de 10 ani! Un bărbat o urmărește și o amenință cu moartea
Andreea Popescu a dezvăluit un episod dificil pe care spune că îl trăiește de aproape un deceniu. Vedeta susține că un bărbat a urmărit-o în repetate rânduri și i-a transmis amenințări, ajungând chiar la locuința ei și la evenimentele unde aceasta era prezentă. Situația ar fi devenit atât de gravă, încât, potrivit mărturiei sale, bărbatul a ajuns la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.

Experiența nu este una singulară în lumea vedetelor din România. Și alte persoane publice au vorbit în trecut despre situații în care au fost hărțuite sau urmărite. Printre acestea se numără Andra, care a povestit despre un bărbat care i-ar fi provocat teamă, dar și Iulia Pîrlea, care a relatat că a fost urmărită de un necunoscut.
În cazul Andreei Popescu, problemele ar fi început cu mulți ani în urmă, înainte ca vedeta să devină mamă. Potrivit acesteia, bărbatul ar fi apărut în mod repetat în locurile în care se afla, inclusiv în apropierea blocului și la ușa locuinței. Pentru că situația devenise tot mai greu de suportat, ea a apelat la poliție și a dat declarații.
„E ceva rău. Am chemat poliția. De 10 ani aproape, nici nu-l născusem pe Ioachim. M-a urmărit la bloc, la ușă, la evenimentele pe care le aveam. Venea după mine unde eram, am chemat poliția, am dat declarații, l-au trimis la Obregia. A fost ceva groaznic”, a declarat Andreea Popescu, în podcastul „Oprim hate-ul din online”.
Andreea Popescu se teme că situația ar putea deveni și mai gravă
Vedeta spune că povestea nu s-a încheiat după intervenția autorităților. Potrivit mărturiei sale, bărbatul ar continua să încerce să ia legătura cu ea, folosind inclusiv conturi și adrese de e-mail diferite.
Andreea Popescu susține că primește în continuare mesaje și că bărbatul ar ști unde se află și ce face. Cel mai mult o sperie posibilitatea ca amenințările să depășească nivelul mesajelor și să se transforme într-un act violent.
„În continuare e acolo. Își face o mie de conturi în fiecare zi, îmi scrie, îmi da mailuri. Îmi spune: te iubesc, te urmăresc. Poliția nu face nimic. Îl duce la Obregia când îl prinde și e în zona mea, după îi dă drumul. Vine mama lui, îl externează…, iar după mine, mă urmărește, știe ce fac. Problema este că poate, într-o zi, o să facă o nefăcută. Te iubesc, te vreau lângă mine, nu mă vrei, te omor”, a declarat Andreea Popescu.
Andra și Cătălin Măruță au cerut ordin de protecție
Andreea Popescu nu este singura vedetă care a apelat la autorități după ce s-a confruntat cu un astfel de comportament. Andra și Cătălin Măruță au trecut, la rândul lor, printr-o situație în care au susținut că erau hărțuiți și amenințați de un bărbat.
Cei doi au depus o plângere la Poliția Voluntari și au solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva unui bărbat în vârstă de 56 de ani. Demersul lor a venit pe fondul comportamentului pe care l-au considerat amenințător și al temerilor legate de siguranța familiei.



































