Tragedie în fotbal! Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a luat viața la 30 de ani. Mesajele de adio lăsate familiei și acuzațiile la adresa soției

Tragedie în fotbal! Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a luat viața la 30 de ani. Mesajele de adio lăsate familiei și acuzațiile la adresa soției

Ultima actualizare:

Arbitrul de fotbal Gheorghe Moldovan, în vârstă de 30 de ani și originar din Republica Moldova, tatăl a trei fetițe, a murit luni, 28 septembrie 2026, după ce și-a luat viața cu o armă deținută legal. Bărbatul se afla în plin proces de divorț și trecea printr-o perioadă dificilă din cauza problemelor familiale. Înainte de tragedie, acesta a publicat pe Facebook mai multe videoclipuri și mesaje de adio, în care și-a exprimat suferința, a făcut acuzații la adresa soției și le-a transmis ultimele gânduri celor dragi.

Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor Foto: Facebook

Tragedia s-a petrecut luni dimineață, 28 septembrie, chiar în locuința soției sale, Irina Vasilcan, de care era în proces de divorț. Potrivit informațiilor preliminare transmise de autorități, bărbatul s-ar fi prezentat la domiciliul femeii, unde și-ar fi provocat o plagă prin împușcare, folosind o armă pe care o deținea legal. Acesta a fost găsit fără suflare de mama celor trei fetițe ale sale, care a alertat imediat autoritățile.

„Din informațiile preliminare, bărbatul s-ar fi prezentat la domiciliul soției, iar ulterior și-ar fi provocat o plagă prin împușcare. Acesta era deținător legal de armă. Totodată, din datele preliminare, între cei doi existau neînțelegeri familiale, fiind în proces de divorț”, au transmis oamenii legii.

Gheorghe Moldovan activa în arbitrajul de fotbal și a condus meciuri din Liga 1 și Liga 2, atât în calitate de arbitru principal, cât și de arbitru asistent. Bărbatul era adept al cultului creștin-baptist și se declara profund credincios. În ultima perioadă, însă, se confrunta cu probleme în căsnicie, iar despărțirea de soție părea să îl afecteze profund.

Videoclipul de adio în care și-a acuzat soția

Cu o zi înainte de tragedie, arbitrul a publicat pe rețelele sociale mai multe înregistrări în care a vorbit despre situația dificilă prin care trecea. Într-unul dintre videoclipuri, acesta a susținut că soția sa i-ar fi adresat în repetate rânduri cuvinte dureroase și că nu a mai putut suporta situația. Gheorghe Moldovan a afirmat că a încercat să își salveze căsnicia, că și-a cerut iertare pentru greșelile făcute, însă femeia ar fi decis să pună capăt relației.

În mesajul său, bărbatul a susținut că soția i-ar fi spus în mod repetat că își dorește să dispară din viața ei și că moartea lui ar face-o fericită. Acesta a explicat că, în ciuda conflictelor, încă o iubea și considera că absența sa ar putea să îi aducă liniștea pe care și-o dorea.

„Cu tristețe vin și cu un ultim videoclip și cu cireașa de pe tort. Asta este. Sper ca acest videoclip să ajungă la cât mai mulți. Iată, a venit și momentul unde spun că din cauza soției mele, Irina Vasilcan, fost Moldovan, am ajuns la etapa unde să îmi pun capăt zilelor.

Vreau să vă spun că în tot acest timp, deja de un an de zile, lucrurile care mi s-au spus: «vreau să mori, vreau să scap de tine, vreau să dispari din viața mea, dacă aș putea te-aș băga la pușcărie, dacă ai muri m-aș simți mai bine». Lucrurile acestea au fost menționate foarte des.

Și eu le-am spus și părinților mei și socrilor. Iată lucrurile acestea au ajuns la limită. Eu iau decizia, am închis și m-am dus, eu mi-am făcut viața. Dar pentru că ea a spus că «fericirea mea ține de lipsa ta. Dacă tu ai dispărea, dacă ai muri, eu aș fi foarte fericită».

De asta, pentru că eu am iubit-o totuși, eu am ținut la fata asta, eu vreau să o fac fericită. Pentru că nu am fost în stare, cum a spus ea, ca să o fac fericită cu prezența, cu ceea ce am încercat mereu, o să o fac fericită cu lipsa mea. De asta, eu nu o să mai fiu cred că în viață. Asta este ultimul meu mesaj”, a transmis Gheorghe Moldovan în videoclipul publicat online.

Mesajul emoționant adresat familiei

Înainte de moarte, arbitrul a publicat și un mesaj dedicat familiei sale biologice, în care și-a exprimat regretul pentru momentele pe care nu le-a putut trăi altfel și pentru lucrurile pe care ar fi vrut să le facă diferit. Gheorghe Moldovan le-a transmis celor apropiați că îi iubește necondiționat și că, dacă ar putea da timpul înapoi, ar încerca să le arate mai des cât de mult înseamnă pentru el.

„Dacă aș putea da timpul înapoi măcar cu 10 ani, aș face multe lucruri diferit. Dar un lucru știu sigur: dragostea mea pentru voi ar fi fost necondiționată.

Familia mea biologică, sângele meu, oamenii alături de care am crescut… poate nu am știut întotdeauna să arăt cât de mult însemnați pentru mine. Astăzi înțeleg că timpul nu se mai întoarce și că unele momente nu mai pot fi retrăite. Dar iubirea și recunoștința rămân.

Vă iubesc. Și dacă aș mai avea încă o dată cei 10 ani, v-aș iubi și mai mult, v-aș prețui și v-aș spune mai des cât de mult însemnați pentru mine”, a scris acesta pe Facebook.

Ultimele dorințe ale arbitrului pentru cele trei fetițe

În videoclipul de adio, Gheorghe Moldovan a lăsat și un mesaj pentru soția sa, căreia i-a cerut să aibă grijă de cele trei fetițe ale lor, pe care a mărturisit că le iubește foarte mult. Totodată, arbitrul și-a exprimat o ultimă dorință în legătură cu locul în care ar fi vrut să fie înmormântat.

Mai exact, bărbatul și-a dorit să fie înhumat în curtea casei din satul Step-Soci, raionul Orhei, astfel încât soția și fiicele sale să își amintească mereu de el și de dragostea pe care le-a purtat-o.

Moartea lui Gheorghe Moldovan a lăsat în urmă trei copii și o familie îndurerată, în timp ce mesajele publicate de arbitru înainte de tragedie au readus în atenție suferința provocată de conflictele familiale și de o despărțire dificilă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Romania Bosnia si Hertegovina (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Romania Bosnia si Hertegovina (Sportpictures) jpg
Nicolae Stanciu la nationala din Romania (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Nicolae Stanciu (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
image
image