Antonia, agresată la concert! I-au aruncat cu gheață în cap: „E greu, pentru că le aduni”

Frumoasa Antonia a trăit momente de groază la un concert, când fanii au început să-i arunce cu gheață în cap. Care a fost reacția solistei?

Este una dintre cele mai frumoase și mai adulate artiste din România. Cu toate acestea, Antonia (34 de ani) mai are parte la concerte și la „tratamente” deloc măgulitoare, venite din partea unor fani, pe care solista îi cataloghează drept invidioși și răutăcioși.

Așa se face că, recent, la un concert în țară, solista a fost agresată, pur și simplu, pe scenă. Câțiva fani din public au început să-i arunce cu gheață în cap.

Artista nu este însă deloc adepta scandalurilor, așa că a stat și a „înghițit” gestul obraznic și periculos al celor din public.

Antonia: „Mi-au aruncat cu gheață în cap!”

Alex merită un premiu, omul ăsta e foarte puternic. Când suntem căzuți moral, el mă scoate din stările alea. (…). Am făcut multe greșeli în viața mea dar încerc să o iau pe calea cea bună, există tentații, dar încerc să fiu puternică. Eu am așa niște lucruri, eu nu pot să mă exteriorizez așa ușor.

Alex chiar se descurcă peste tot, dar în interiorul meu mă oftic, că nu vede lumea cum sunt eu. Așa sunt și cu cântatul, în anumite locuri, nu la toate concertele noastre. Dar când simți multă presiune ți se blochează vocea.

Am emoții și la 5000 de oameni, dar când sunt live-uri și trebuie să le filmez sau evenimente private sau chiar și podcast-uri, eu nu prea apar la podcast-uri. În ultima perioadă am fost la câteva".

„Mulți au avut grijă să îmi arate că nu mă plac”

Încerc să nu bag lumea în seamă care vrea să îmi facă rău, mulți au avut grijă să îmi arate că nu mă plac. Am fost în cluburi în care mi s-a aruncat cu gheață în cap, eu ca să nu fiu vulcanică, am lăsat-o așa.

Am avut multe faze în care lumea a fost rea, ori că sunt frustrați, ori că nu mă plac. Oamenii sunt răutăcioși, am tot ignorat faze de-a lungul timpului, am mai avut și eu reacții, dar foarte rar. Că dacă ești persoană publică și ai reacții.. nu ai voie.

Nu mai pun la suflet acum, nu mă interesează, au fost multe comentarii urâte gratuite, fără să fac nimic. E greu pentru că le aduni, iar dacă ai o reacție și te cerți, tot tu ești de vină. Cel mai bine e să nu bagi în seamă, dar sunt om”, a dezvăluit vedeta, invitată, recent, în cadrul podcastului BADASSMOM.

Antonia nu este singura vedetă agresată de fani în concerte. În urmă cu câțiva ani, și Anda Adam s-a trezit „atacată” cu porumb fiert, de către niște spectatori recalcitranți, la o cântare în țară.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner daniel pavel jpg
dan capatos jpg
netflix pixabay jpg
Mihai Traistariu, Theo Rose, foto arhiva  jpg
doinita oancea colaj instagram jpg
MasterChef, foto Facebook jpg
BeFunky collage   2025 12 02T122756 802 jpg
Paula Seling, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net