Ei sunt cei doi frați care au reușit să îi emoționeze până la lacrimi pe jurații de la „Vocea României”

#Vocea Romaniei

Unul dintre cele mai urmărite show-uri de muzică din țară, „Vocea României”, a revenit pe micile ecrane cu un nou sezon, cel cu numărul 12. Și, ca de fiecare dată, concurenți care mai de care reușesc să-i uimească pe jurați. Este și cazul a doi frați, Andrei și Marcus Mureșan, care i-au făcut pe antrenori să plângă.

În cea de a doua ediție a iubitei emisiunii „Vocea României”, care va putea fi urmărită în această seară, 20 septembrie, de la ora 20.30 pe Pro TV, doi frați reușesc să îi facă pe antrenori să plângă. Primul care va intra în scenă va fi Andrei Mureșan. Numărul lui va crea controverse și discuții aprinse între jurați. Irina Rimes este cea care va face primul pas, apăsând butonul de superblock, lucru care i-a enervat la culme pe Horia Brenciu și Theo Rose.

Nu-mi vine să cred cum i-ai executat”, i-a spus Smiley, cel care l-a câștigat, de altfel, pe concurent în echipa lui.

Imediat după numărul lui Andrei, își face apariția pe scenă și fratele său, Marcus Mureșan,  în vârstă de 24 de ani, care este de profesie bucătar. „De-abia aștept să intru și eu pe scenă, să fie și momentul meu, iar după, la sfârșit, să ne îmbrățișăm” a spus el emoționat, înainte de a cânta.

„Ar fi fost bătaie între frați” 

Andrei și Marcus au muncit timp de mulți ani în Spania, însă, din cauza problemelor financiare, au decis să se reîntoarcă pe meleagurile românești. Marcus, care a început să cânte cu doi ani în urmă, a precizat că și-ar dori să renunțe la bucătărie și să se dedice mai mult muzicii „ Aș vrea să renunț la bucătărie pentru muzică. E visul meu asta!”.

Vocea lui i-a impresionat pe Tudor Chirilă și pe Theo Rose & Horia Brenciu, care au apăsat butonul. În momentul în care s-a prezentat, iar Theo i-a auzit numele de familie, ea s-a mirat: „Mureșan?! Ca pe Andrei Mureșan dinaintea ta?”. Toți antrenorii au fost surprinși să afle legătura dintre cei doi.

De asemenea, trecând peste șocul că Irina i-a blocat la interpretarea lui Andrei, Theo i-a mărturisit concurentului că ar vrea să-l vadă în continuare în cadrul show-ului: „Irina ne-a luat șansa de-al avea pe fratele tău. Dar acum îmi pare mai puțin rău, pentru că îmi dau seama că ești cel puțin la fel de special și mi-ar plăcea tare să te avem cu noi”.

Însă, momentul care îi va surpinde atât pe antrenori, cât și pe cei de acasă, va fi când cei doi frați sunt invitați să cânte împreună, lucru pe care au recunoscut că nu obișnuiesc să-l facă. Ei bine, cântând piesa „All of me” a lui John Legend, cei doi i-a impresionat până la lacrimi pe Theo Rose și Horia Brenciu.

Pus să aleagă echipa în care să meargă, Marcus a recunoscut că nu ar fi ales echipa lui Smiley, pentru că: „Ar fi fost bătaie între frați și nu vrem așa ceva, noi ne iubim”. Astfel că, a ales să se alăture echipei lui Tudor Chirilă.

În fiecare vineri, de la 20:30, „Vocea României” poate fi urmărită pe Pro TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
banner Oana Ioniță
image png
netflix pixabay jpg
marinela chelaru colaj captura video jpg
mihai morar chefi la cutite jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net