Adrian Vasile, noul antrenor al naționalei feminine de handbal

Ultima actualizare:

    Adrian VasileFOTO: Sportpictures.eu
Adrian VasileFOTO: Sportpictures.eu

Antrenorul Adrian Vasile, de la CSM Bucureşti, va conduce şi naţionala de handbal feminin. El a reunit cele mai multe voturi din partea Subomisiei Tehnice a FRH, 8, iar apoi şi-a dat acordul de a prelua reprezentativa în urma discuţiilor cu preşedintele FRH, Alexandru Dedu. Numirea lui Adrian Vasile urmează să fie validată de membrii Consiliului de Administraţie al FRH.

În urma discuţiei purtate cu preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, Adrian Vasile şi-a dat acordul să conducă naţionala în 2021, cu obiective de performanţă care vor fi anunţate de forul naţional de profil. Numirea sa în funcţie urmează să fie validată în următoarea şedinţă a CA al FRH, unde trebuie să întrunească jumătate plus unu din voturile membrilor.

Contractul este valabil până la finalul anului, când este programat şi Campionatul Mondial, iar anterior turneul preolimpic şi Jocurile Olimpice de de la Tokyo.

”O să fac tot ce pot, sunt un antrenor tânăr, sunt un bărbat tânăr, am foarte multă energie, foarte multă pasiune şi mă dedic foarte mult în tot ceea ce fac. Le promit tuturor că voi face tot ce depinde de mine şi de staff-ul meu şi de echipă ca să ne îndeplinim obiectivul (...). Sistemul defensiv, răspunsul nostru defensiv împotriva celor mai importate acţiuni şi jucătoare ale echipelor Norvegiei şi Muntenegrului şi, ceea ce este cel mai important într-o echipă, spiritul, relaţia dintre oameni, inclusiv spiritul de sacrificiu”, declara Vasile în urmă cu câteva zile, făcând referiri şi la turneul preolimpic din luna martie.

Antrenorii Bogdan Burcea şi Robert Licu nu au mai continuat la conducerea tehnică a naţionalei de handbal feminin, după clasarea pe locul 12 la Campionatul European din decembrie, cea mai slabă clasare a sa din istoria participărilor.

Adrian Vasile conduce CSM Bucureşti din toamna lui 2019, după ce Tomas Ryde a renunţat la funcţia de antrenor principal. Vasile a fost, timp de trei ani, şi secund al naţionalei Muntenegru, alături de Per Johansson.Prima acţiune oficială a echipei României în 2021 va fi turneul preolimpic din luna martie, în Muntenegru, de unde doar două locuri sunt calificante la Jocurile Olimpice, programate între 23 iulie şi 8 august.  

Campionatul Mondial va avea loc între 2 şi 19 decembrie, în Spania, iar calificarea se dispută în dublă manşă eliminatorie cu adversare venite din prima fază a calificărilor. Meciurile sunt programate în aprilie, la nici o lună de la disputarea turneului preolimpic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net