Baschet: Asesoft, speranţe pentru retur

Baschet: Asesoft, speranţe pentru retur

Ultima actualizare:

Echilibrul s-a menţinut pe întreaga durată a partidei, niciuna dintre cele două echipe nereuşind să se distanţeze la peste 10 puncte. Ploieştenii au condus cu 28-24 la finalul primului sfert, apoi gazdele au preluat conducerea la jumătatea sfertului doi, 35-34 şi nu au mai cedat-o până la finalul meciului.

Prahovenii s-au apropiat la două puncte, 54-52, în sfertul al treilea, după două libere marcate de Burlacu, şi chiar la un singur punct pe finalul partidei, 77-76 după singuru coş din meci al americanului Calhoun. Însă jucătorii lui Dado Arnautovici nu au avut forţa să întoarcă soarta partidei.

Cătălin Burlacu, la a treia partidă de când i-a expirat suspendarea pentru dopaj, a fost liderul ploieştenilor cu 21 de puncte, 5 recuperări şi 4 pase decisive, susţinut de Adrian Tudor Blidaru cu 12 puncte, 6 recuperări şi 9 pase decisive. Americanul James Westrol a totalizat 17 puncte iar conaţionalul său Donneal Mack 12.

De partea cealaltă, Zavadaski cu 22 de puncte, Millage cu 15 puncte şi 12 recuperări, Drezga cu 17 puncte şi Bizaca cu 16 puncte au făcut cele mai mari ravagii în apărarea echipei româneşti.

Partida retur va avea loc la 6 octombrie, la Ploieşti, unde Asesoft are nevoie de o victorie la cel puţin opt puncte diferenţă pentru a accede în grupele Eurochallenge, a treia competiţie ca valoare din Europa după Euroligă şi Eurocup.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Echipa nationala a Norvegiei, intampinata cu fast acasa (EPA) jpg
image
image