Baschet: Clujenii, ameninţaţi cu amenzi
Clujenii au reuşit o nouă contraperformanţă sâmbătă, în meciul din deplasare cu Energia Rovinari, cedând la două puncte pe final după ce au condus şi la 18 puncte diferenţă.
"Ce s-a întâmplat la Rovinari este indiciplină tactică. Am stat în spatele băncii tehnice, am văzut ce se cere la time-out şi ce se face apoi pe teren. Rezultatele aparţin tuturor, şi jucătorilor, şi antrenorilor, dar şi conducerii. Dar, indisciplina tactică nu o văd prima oară, ci a treia oară în acest sezon. Când se respectă ce li se cere, jucătorii conduc cu 20 de puncte, după care intră într-o relaxare psihică, pe care nimeni nu o înţelege", a declarat preşedintele executiv al echipei clujene, Mircea Cristescu.
Acesta a fost extrem de tranşant în continuare. „Nu mai admit aşa ceva, de la următorul eşec vor fi penalizaţi, începând cu antrenorii şi terminând cu ultimul jucător de pe bancă", a mai spus Cristescu.
Contestat în ultima perioadă de fanii echipei, antrenorul Marcel Ţenter este de părere că şi victoriile şi înfrângerile aparţin întregii echipe. "Câştigăm şi pierdem împreună. Am făcut celor de la Rovinari un cadou şi nu avem nicio scuză. E foarte greu să cerem răbdare, când noi jucăm inconstant. Fac apel la jucători să aibă mai multă responsabilitate în echipă şi să nu uite că suntem împreună, la orice rezultat", a spus Ţenter.