Cea mai rușinoasă înfrângere din istoria handbalului! Kosovo s-a impus la București!

14 martie 2021
image
Atacurile românlor au fost oprite deseori de apărarea celor din KosovoFOTO: Sportpictures.eu

Naționala masculină de handbal a reușit să se facă de râs așa cum nimeni, niciodată, nu a mai reușit în acest sport. Tricolorii au fost învinși în sala Polivalentă din București, cu scorul de 30-25, de Kosovo! Este timpul ca președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, să elibereze acest sport și să-și dea demisia!

Niciodată în istoria de peste 80 de ani a handbalului românesc naționala masculină, multiplă campioană mondială în trecut, nu a suferit o umilință mai mare. Kosovo, echipă considerată în grupa a patra valorică din cinci posibile, ne-a bătut măr în București, scor 30-25 (16-12), în cea de-a patra etapă a grupei de calificare la Campionatul European din 2022.

A fost prima victorie importantă din istoria micuțului stat, iar pentru handbalul românesc cea mai mare rușine din istorie. Acest rezultat a fost oarecum anunțat de egalul de miercuri, obținut de echipa noastră în fața aceleiași formații, dar în deplasare, 23-23, după ce adversarii au condus cu 23-22.

În primele meciuri, tricolorii au obţinut rezultatele: 30-33 cu Suedia, 36-27 cu Muntenegru şi 23-23 cu Kosovo. În ultimele două meciuri ale grupei, România va juca în 28 aprilie, cu Suedia (la Sibiu), respectiv cu Muntenegru, în 2 mai (Podgorica). Primele două clasate se vor califica la Europene, însă pentru noi acest vis pe care îl avem de 26 de ani va rămâne în același stadiu, pentru că dacă scoți un singur punct din patru cu Kosovo nu poți emite nici un fel de pretenție.

Iar principalul vinovat de toată această degringoladă este socotit, de lumea handbalului, actualul președinte Alexandru Dedu, căruia majoritatea iubitorilor acestui sport îi cer demisia de mai mult timp.

florin calinescu png
anamaria prodan png
BeFunky collage (16) jpg
Cub Laurențiu Reghecampf jpeg
laurentiu reghecampf corina caciuc png
10 luca reghecampf si laurentiu reghecampf jpg jpeg
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
simona halep bucurie madrid jpg
fc voluntari jpg
image png
gigi becali jpg
handbaliste rapid poligon jpg
simona halep jpg