Colegă cu Nadia, a lăsat gimnastica pentru teatru!
Rodica Dunca este un exemplu de seriozitate în sport, lucru demonstrat de zecile de medalii pe care le-a acumulat de-a lungul timpului.
Colegă de generaţie cu Nadia Comăneci, Rodica Dunca a fost o valoare incontestabilă, dar numele "prinţesei" gimnasticii era prea mare pentru ca Rodica Dunca să fie celebră la nivel mondial.
"Aveam o dexteritate şi o elasticitate ieşite din comun. Pe mine m-au luat de la balet. Nadia tocmai câştigase medaliile de aur de la Montreal şi era foarte în vogă. La început am fost în umbra ei", spune fosta sportivă.
După ce s-a retras a antrenat timp de trei ani la CSM Baia-Mare, a făcut şcoala de antrenori, iar apoi a fost în trupa Ciobanu de la circ, la trapez.
Baletul a fost viaţa Rodicăi Dunca încă de la început, iar inevitabilul s-a produs imediat după ce a terminat activitatea de la circ.
Chemată de conducerea oraşului Baia-Mare, a decis să meargă la teatru. Nu i-a părut rău niciodată pentru alegerea făcută, considerând că aceasta e meseria care i se potriveşte cel mai bine.
Rodica a debutat la Mondiale la vârsta de 14 ani
Spectacolele de revistă, principala activitate
De peste 20 de ani, ca balerină, a participat la zeci de spectacole. Căsătorită cu Papp Zoltan, coregraful care i-a furat inima, Rodica Dunca urmăreşte din umbră gimnastica, dar nu mai există aceeaşi pasiune.
"Am urmărit toate generaţiile care au fost după mine, începând cu 1983, când m-am lăsat. Mi-a fost foarte greu la început să stau deoparte de sport, dar cu trecerea timpului teatrul mi-a oferit un nou mod de viaţă. Sunt balerină, iar noi, sportivii, simţim mai puţin greutăţile vieţii, suntem mai puternici în orice pentru că am muncit toată viaţa şi am fost de mici copii obişnuiţi să facem mişcare. Gimnastica rămâne în sufletul meu, dar nu trece peste teatru", se confesează Rodica.