Contador: "Nu m-am dopat niciodată"

Ultima actualizare:

"Voi face apel acolo unde va fi nevoie, pentru a-mi apăra nevinovăţia până la capăt. În aceste zece zile (n.r. - pe care le are la dispoziţie pentru a face apel), voi lucra cu avocaţii mei pentru ca să se facă dreptate. Nu m-am dopat niciodată", a declarat Contador într-o conferinţă de presă ce a avut loc în localitatea spaniolă Puigpunyent, în apropiere de Palma de Mallorca.

Alberto Contador (28 de ani), de trei ori câştigător al Turului Franţei (2007, 2009 şi 20010), a fost anunţat, miercuri, de forul spaniol că a fost suspendat timp de un an, după un control antidoping cu rezultat pozitiv în timpul ediţiei de anul trecut a Turului Franţei.

În cazul în care sancţiunea va fi confirmată, sportivul va pierde beneficiile victoriei din 2010 din Turul Franţei.

Rutierul spaniol a fost supus unui control antidoping în data de 21 iulie 2010, la Pau, în timpul Turului Franţei. În urma controlului, s-au descoperit în eşantioanele prelevate de la sportiv urme infime de clenbuterol, un betastimulent pentru funcţia pulmonară, dar care are şi efecte anabolizante.

De la dezvăluirile privind acest caz, apărute la 30 septembrie 2010, Contador a susţinut că este victima unei contaminări alimentare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net