EXCLUSIV! «A fost un vis pentru mine să joc în Europa»

Ultima actualizare:

    După meci, în vestiarul celor  de la Patriots, Zoli a arătat  că îşi susţine echipa favorită  din Romånia, Bucharest Rebels
După meci, în vestiarul celor de la Patriots, Zoli a arătat că îşi susţine echipa favorită din Romånia, Bucharest Rebels

Anglia a respirat, pentru trei zile, un alt fel de fotbal. Cel american, jucat de greii acestui sport de peste Ocean. Pentru prima dată în istoria meciurilor oficiale de NFL disputate în Europa, pe teren s-a aflat şi un român: Zoltan Mesko, component al formaţiei New England Patriots, învinsa din final Super Bowl 2012.

După trei ani, Patriots au revenit la Londra, de această dată cu doi jucători europeni în echipă: românul Zoltan Mesko şi germanul Sebastian Vollmer. „Experienţa a fost fenomenală", a spus Zoli la finalul partidei. „Ştiind că îi am aici pe părinti, bunici, un unchi, un văr, parcă am plâns puţin când am ieşit la încălzire, mi-a plăcut să joc mai aproape de casă, în Europa. A fost un vis împlinit pentru mine".

Meciul a fost un succes din toate punctele de vedere. Ca şi în anii trecuţi s-au vândut toate biletele, iar pe Wembley au venit 84.004 spectatori plătitori. Unii erau fani ai celor două echipe, alţi erau pur şi simplu pasionaţi de fotbal american, printre care şi români. Un bun exemplu este Basarab Panduru, fostul fotbalist venind la meci cu fiul său, căruia îi place acest sport. În timpul jocului, atmosfera a fost una tipic europeană.

„Era evident că fanii erau obişnuiţi mai mult cu fotbalul european, pentru că la un moment dat făceau valuri şi aveau moduri diferite de manifestare în timp ce se juca", spune Zoli. „Meciul în sine a fost unul mai dezechilibrat decît se aştepta, Patriots învingîndu-i pe St. Louis Rams cu 45-7.

Show total

În afara vizionării meciului, fanii fotbalului american au avut ce face la Londra. În Trafalgar Square, chiar în faţa National Gallery, s-a organizat NFL Fan Zone. Cu o zi înaintea meciului au venit jucători şi antrenorii celor două formaţii să îi întâlnească pe fani, printre ei fiind şi Zoltan Mesko.

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
Gheorghe Hagi | FOTO Facebook: Gheorghe Hagi
Minge World Cup (EPA) jpg
Elena si Ianis Hagi si au botezat fiul, foto Instagram jpg
Slovacia Romania (Sportpictures) jpg
Bosnia si Hertegovina Italia (EPA) jpg
Slovacia Romania, amical (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu, Slovacia Romania, amical (Sportpictures) jpg
image
image