Gael Monfils - un Usain Bolt al tenisului

Ultima actualizare:

A fost prima întâlnire dintre doi francezi la un nivel atât de avansat la US Open din Open Era.

„Esta mare, are braţe şi picioare lungi, face trei metri odată doar dintr-un pas în alergare. Este foarte rapid. Este un Usain Bolt al tenisului. Gael are predispoziţie pentru alergarea distanţei de 100 de metri. Nu m-aş încumeta niciodată să alerg alături de el deoarece aş părea ridicol. Alte două puncte forte la el sunt serviciul şi returul. Nu am făcut multe puncte pe serviciul lui, iar la retur nu mi-a dat puncte gratuite, le-a jucat până la capăt", a spus Gael.

Referitor la jocul său, francezul s-a caracterizat ca fiind foarte dur în jocul său. „Am încercat să fiu foarte dur cu el, să-i arat că eu sunt bărbatul aici şi liderul acestui meci. Am vrut să-i demonstrez că pot lovi mingea foarte puternic, dar în acelaşi timp o pot pune unde vreau în teren. Am încercat să câştig fiecare minge şi cred că a fost ca un test psihologic pentru el partida cu mine", a spus Monfils, care îl va întâlni în sferturi pe Novak Djokovici.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image