HCM Constanţa a pierdut la scor în Germania

Ultima actualizare:

Echipa lui Per Carlen a început cu un sec 5-0, doar portarul Mihai Popescu reuşind să facă faţă iureşului german, cu patru intervenţii în primele şase minute, în timp ce coechipierii săi au ratat pe bandă rulantă. HCM a înscris primul gol abia în minutul 10, prin Csepreghi, de la 7 metri. Diferenţa a crescut cu trecerea timpului, 8-2 (min. 13) şi 13-4 (min. 27), pentru ca la pauză tabela să arate 15-7, după 30 de minute în care doar Popescu (18 intervenţii în total) şi Csepreghi au făcut faţă la nivelul unui meci de Liga Campionilor.

Repriza secundă a consemnat o revenire a campioanei României, 18-13 (min. 40), dar insuficientă pentru a produce surpriza pe terenul celor de la SG Flensburg-Handewitt, care au făcut astfel primele două puncte în grupa D, după eşecul din debut, 19-27, cu Ciudad Real.

Pentru HCM au marcat Toma 10 goluri, Csepreghi 4, Riganas 4, Schuch 2, Băiceanu 1, Buricea 1, în timp ce pentru Flensburg s-au remarcat Eggert 9, Carlen 5, Hansen 5 goluri.

Tot în grupa D, sâmbătă, Renovalia Ciudad Real a învins în deplasare (32-23) echipa rusă HC St. Petersburg. La această oră se dispută partida dintre HC Bosna Sarajevo şi HC Zagreb.

La debutul în grupa D, HCM a cedat pe teren propriu în faţa croaţilor de la HC Zagreb, scor 33-23 (15-9), astfel că nu a reuşit, după două meciuri, să spargă "gheaţa" în clasament.

Campioana României va susţine următorul meci din Liga Campionilor în 10 octombrie, în Spania, cu Renovalia Ciudad Real.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image