Ilie Năstase, locul 9 într-un top al celor mai buni tenismeni din toate timpurile

cesta susţine că a analizat 133.261 de meciuri disputate începând din 1968 şi, pe baza rezultatelor înregistrate, l-a desemnat pe americanul Jimmy Connors drept cel mai bun tenisman din toate timpurile, în timp ce actualul lider mondial, Rafael Nadal, este doar al 24-lea.

Radicchi a precizat că a ţinut cont în studiul său în primul rând de rezultatele obţinute în meciurile dintre cei mai buni jucători ai momentului. "Am efectuat o analiză completă, stabilind cei mai buni jucători pe o anumită suprafaţă, precum şi în fiecare dintre anii acoperiţi de datele statistice. În acest sistem particular de clasificare, a fost mai important să câştigi un meci împotriva unui jucător foarte bun, decât mai multe partide împotriva unor jucători slab cotaţi", a declarat Radicchi.

Jimmy Connors a fost numărul 1 mondial timp de 160 de săptămâni consecutive, între 1947 şi 1977, câştigând un număr record de turnee (109), inclusiv 8 de Mare Şlem. Cercetătorul a precizat că poziţia de lider a lui Connors a fost favorizată şi de longevitatea americanului, care a continuat să joace până la 40 de ani.

"Printre jucătorii de top din istoria tenisului, Jimmy Connors a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai longevivi şi mai constanţi, menţinându-se între primii 10 în clasamentul ATP timp de 16 ani la rând", a adăugat Radicchi.

Pentru Ilie Năstase, primul lider din istoria clasamentului ATP, în 1973, poziţia este una onorantă, ţinând cont de faptul că românul devansează mulţi foşti mari jucători, între care suedezul Bjorn Borg, germanul Boris Becker sau americanul Arthur Ashe, dar şi pe actualul lider mondial, spaniolul Rafael Nadal, care are însă doar 24 de ani şi o carieră lungă în faţă.

Iată cum se prezintă ierarhia stabilită de cercetătorul american:

1. Jimmy Connors

2. Ivan Lendl

3. John McEnroe

4. Guillermo Vilas

5. Andre Agassi

6. Stefan Edberg

7. Roger Federer

8. Pete Sampras

9. ILIE NĂSTASE

10. Bjorn Borg

sarah anamaria prodan jpg
image png
claudia patrascanu copii png
giselle si tom brady
Kate Middleton (3) jpg
https   www prosport ro wp content uploads 2022 03 Transformare socanta a pilotului Daniel Onoriu cum a ajuns sa arate dupa 55 de zile de coma si cu un stomac cat un pix FOTO webp
Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
cub anamaria prodan png
priveghi adevarul png
Crin Antonescu FOTO FAcebook Antonescu
image
image
image
image
dawa jpg
Dan Petrescu, Sportpictures jpg
Erling Haaland, Getty Images jpg
Eugenie Bouchard, EPA jpg
romania 3x3 mondial u23 jpg
dawa popescu jpg