Kovacs a intrat în gura şefilor!

Kovacs a intrat în gura şefilor!

Ultima actualizare:

Insuccesul de la Randers şi mai ales jocul modest prestat de jucătoare l-a făcut pe preşedintele Ioan Gavrilescu să îi ceară explicaţii antrenorului.

"Nu mi-a plăcut nici jocul, nici cum a fost alcătuită şi condusă echipa de pe bancă, iar asta mă îngrijorează pentru viitor. Vor fi nişte întrebări şi pentru antrenori. Nu vreau să dramatizez, dar ceva nu funcţionează şi trebuie să descoperim rapid ce", a tunat cel care conduce de peste trei decenii destinele Oltchimului.

Deşi Kovacs are semnat un contract pe două sezoane cu gruparea vâlceană, relaţia dintre el şi conducere pare deja şubredă. Mai mult, există destule similitudini între situaţia sa şi cea a lui Ivica Rimanici, antrenorul care a condus Oltchimul în perioada iulie 2008-februarie 2009.

Radu Voina, tehnicianul cu care "galacticele" au atins finala Ligii Campionilor ne-a declarat că le va încuraja din tribune pe vâlcence la meciul de săptămâna viitoare cu Toulon.

"E bine că acest accident s-a întâmplat acum când lucrurile încă se mai pot remedia. Nu va fi uşor deloc nici duminică pentru că Touloun este reprezentanta unui handbal în plină ascensiune şi are multe jucătoare dornice de afirmare", a avertizat selecţionerul României, care a antrenat un deceniu în Franţa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Echipa nationala a Norvegiei, intampinata cu fast acasa (EPA) jpg
image
image