Monica Niculescu a depăşit pragul de un milion de dolari câştiguri din tenis
Potrivit statisticii publicate, luni, de site-ul oficial al WTA, Niculescu, în vârstă de 23 de ani, a acumulat 998.393 de dolari. Ea a evoluat, la sfârşitul săptămânii trecute, în calificările puternicului turneu de la Dubai, dotat cu premii totale în valoare de 2.050.000 de dolari, fiind eliminată în turul doi de Zuzana Kukova, din Slovacia, scor 7-5, 7-5. Pentru prezenţa în această fază a competiţiei de simplu, românca va primi 3.000 de dolari, aceşti bani nefiind cuprinşi în statistica publicată, luni, de WTA.
Cu cecul de la Dubai, Niculescu va ajunge la 1.001.393, dar suma totală va creşte deoarece sportiva este prezentă şi pe tabloul principal al turneului de dublu.Ea devine, astfel, a doua jucătoare română aflată acum în activitate care a trecut de un milion de dolari câştigaţi din tenis, după Sorana Cîrstea, ce a acumulat 1.158.811 dolari premii.
Monica Niculescu se situează pe locul cinci în clasmentul "all-time" al câştigurilor realizate de jucătoarele române după Irina Spârlea, care a "adunat" 2,6 milioane de dolari în carieră, Ruxandra Dragomir, cu 1,8 milioane de dolari, Virginia Ruzici, cu 1,2 milioane de dolari, şi Sorana Cîrstea. Această ierarhie nu ţine cont de inflaţia dolarului şi de nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai mici.
În apropierea "barierei" de un milion de dolari se mai află Edina Galovits-Hall, care a câştigat până în prezent 937.984 de dolari.
La băieţi, jucătorul român în activitate cu cele mai mari premii din tenis este Victor Hănescu, sportivul acumulând până în prezent 2.827.029 de dolari. El este pe locul doi în clasamentul câştigurilor românilor, după Andrei Pavel, care a obţinut 5.225.000 de dolari în carieră.