Organizarea CE gimnastică aerobică ne costă 400.000 de euro
"Primirea organizării acestui Campionat European reprezintă şi o apreciere. Vom face tot ce ţine de noi pentru reuşita acestei competiţii. Începând cu 1995 România s-a impus în arena internaţională cucerind de fiecare dată medalii... practic nu cred că există o ediţie a vreunei competiţii majore fără să ne fi întors cu o medalie de aur. De aceea credem că sportivii noştri merită să concureze şi pe teren propriu. O estimare a costurilor de organizare ne duce undeva la aproximativ 400.000 de euro. Iar pentru o asemenea competiţie cred că nu reprezintă chiar aşa de mult. Contăm pe sprijinul statului român, pe al Primăriei municipiului Bucureşti, ţinând cont că aceste campionate reprezintă în 2011 cea mai mare şi mai importantă competiţie organizată pe pământ românesc. Aşteptăm un sprijin de la statul român care poate să vină prin ANST sau printr-o Hotărâre de Guvern, aşadar aşteptăm sprijin financiar inclusiv din partea Guvernului României fără de care situaţia se complică destul de serios. Pentru că oricât de multă activitate de marketing ai depune e greu să acoperi o asemenea acţiune numai pe linia privată. Din punctul nostru de vedere ar trebui să vină din partea statului aproximativ 60 la sută din buget", a spus Stoica.
Restul de 40 la sută va fi acoperit cu sprijinul Primăriei Bucureşti şi a contractelor din sponsorizare, afirmă preşedintele FRG. "E greu totuşi să fac procentajele de unul singur. Per total cam astea ar fi proporţiile. Există dorinţa de a antama cât mai mulţi sponsori şi parteneri care au posibilitatea să sprijine acest eveniment. Aşa că nu aş putea să spun că pentru restul de 40 la sută aşteptăm strict numai Primăria. Dacă va fi posibil ar fi cu atât mai bine, dar este o chestiune legată de discuţiile pe care le vom avea", a explicat oficialul FRG.
Competiţia internaţională la care sunt aşteptaţi aproximativ 1.200 de participanţi din 25 de ţări va fi găzduită de Complexul Romexpo din Bucureşti. "Campionatul European va avea loc în perioada 9-13 noiembrie în incinta Complexului Romexpo. Pavilionul central va fi sala de concurs, iar în alte două pavilioane se vor desfăşura antrenamentele şi încălzirea sportivilor. Posibilităţile de cazare din jurul acestui complex vor fi folosite pentru găzduirea pe timpul competiţiei a delegaţiilor sportive. Noi aşteptăm 1.000-1.200 de participanţi din 22-25 de ţări, aşadar este o competiţie mare", a adăugat oficialul FR de Gimnastică.
Adrian Stoica a menţionat că Uniunea Europeană de Gimnastică a cedat FRG drepturile de televizare pe plan naţional a Campionatului European. "În conformitate cu caietul de sarcini, drepturile de televizare aparţin Uniunii Europene de Gimnastică. Însă UEG a avut amabilitatea de a ceda drepturile de televizare pe plan naţional organizatorilor. Este deci un beneficiu, pentru că dacă nu avem posibilitatea de a dezvolta o strategie de marketing şi de sponsorship este imposibil să te poţi lansa în organizarea unei asemenea eveniment. Iar aici domnul Guelzec (n.r. - Georges Guelzec, preşedintele UEG) a acţionat în Comitetul Executiv al UEG şi avem aceste drepturi de televizionare pe plan naţional", a explicat Stoica.
Oficialul FRG a precizat că organizarea unui Campionat European de gimnastică artistică în România presupune o infrastructură care nu există la momentul actual. "Am avut această discuţie cu domnul preşedinte Guelzec. Primirea organizării unui Campionat European de gimnastică artistică ţine în primul rând de infrastructura locului de competiţie. Şi nu mă refer la sala de concurs, care ar putea fi tot la pavilionul central al Romexpo, ci la condiţiile care sunt cerute pentru sala de antrenament şi încălzire adiacentă locului desfăşurării competiţiei. Iar acestea nu le avem create încă în nicio bază sportivă din România", a afirmat Stoica.
În cadrul conferinţei de presă, Adrian Stoica şi Georges Guelzec au semnat contractul dintre Federaţia Română de Gimnastică şi Uniunea Europeană de Gimnastică privind organizarea la Bucureşti a Campionatului European de gimnastică aerobică.
Găzduirea Campionatului European de gimnastică aerobică la Bucureşti poate aduce beneficii organizatorilor, susţine preşedintele UEG Georges Guelzec. "Gimnastica românească artistică este foarte cunoscută, dar uităm că şi gimnastica aerobică din România este performantă. România a obţinut mereu medalii la competiţiile de aerobic, este o ţară unde aerobicul este foarte sus. Doresc ca federaţia naţională, organizatoarea acestui campionat, să fie susţinută de toţi partenerii. Nu ţin minte toate ţările care vor veni, dar vor fi Rusia, Franţa, Italia, acestea sunt ţări unde aerobicul s-a născut în urmă cu mulţi ani şi a avut o evoluţie importantă. Este clar că aspectul sportiv este pozitiv, evenimentul intră în planul de dezvoltare a disciplinei, aspectul financiar este pozitiv, dar contează şi infrastructura. Dacă aceasta este gratuită sau ieftină, atunci apar beneficii", a explicat Guelzec.