Preşedintele CIO se întâlneşte cu "tripleta" Boc - Funeriu - Udrea

Ultima actualizare:

Secretar general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ioan Dobrescu a declarat pentru "Adevărul" că, având statutul unui şef de stat, Rogge va fi primit cu fastul care se impune în astfel de situaţii, însă fără a se exagera în vreun fel. "Nu suntem o ţară bananieră. În plus, traversăm o perioadă de criză, iar preşedintele CIO este o persoană de o modestie rară. Domnul Jacques Rogge va ajunge la Bucureşti în jurul orei 14.00, iar de acolo va pleca cu un avion charter la Oradea, unde Universitatea îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa. În această seară, la ora 21.00, la hotelul Pullmann din Bucureşti va avea loc un dineu la care vor participa premierul Emil Boc, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu şi ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea. Cu această ocazie se va discuta şi despre organizarea în zona Braşov, în 2013, a Festivalului Olimpic al Tineretului European".

Mâine dimineaţă, şeful CIO se va întâlni cu preşedintele României, Traian Băsescu, iar în jurul orei 10.30 va vizita Casa Olimpică, din vecinătatea Arcului de Triumf. "Construcţia a intrat în faza de finalizare, urmând a fi inaugurată în aprilie viitor. Domnul Jacques Rogge a mai vizitat România, fiind prezent la inaugurarea Complexului Olimpic de la Izvorani. Atunci domnia sa a fost mulţumit de ceea ce a văzut. Acum va fi şi mai mulţumit", a adăugat Ioan Dobrescu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image