Românca Simona Petric este campioană mondială la salsa

Românca Simona Petric este campioană mondială la salsa

Ultima actualizare:

Simona Petric este fostă dansatoare a trupei Mandinga şi cofondatoare a şcolii de dans Salsa Factory din Bucureşti.

Ea a reuşit performanţa de a devenit campioană mondială la salsa după zeci de ani de antrenament.

"Ştiam coregrafia din România, Simona s-a antrenat cu noi la Salsa Factory, dar acolo, pe scenă, i-a ieşit cel mai bine. A dansat superb, a dat totul. Şi-a dorit dintotdeauna să ajungă campioană mondială. Dansează de 20 de ani, aceasta este pasiunea ei, însă în urmă cu şase ani s-a dedicat salsa", a spus Valentin Ştefan, partenerul de dans al Simonei, potrivit Mediafax.

La Puerto Rico Salsa Open 2011, marea favorită a fost o dansatoare locală, Jacqueline Ramos, care s-a clasat, însă, pe poziţia a treia în concurs.

Simona Petric a avut un aliat de suflet în sală, pe iubitul ei portorican, Gaby Santos, care a încurajat-o. Cei doi îşi petrec acum vacanţa împreună, iar la toamnă plănuiesc să se căsătorească.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
robbie williams jpg
Vinicius Junior (EPA) jpg
Corvinul Hunedoara FK Csikszereda (Sportpictures) jpg
Alexandru Pascanu (Sportpictures) jpg
spaniolii scena   epa jpg
Kevin Keegan selectioner Anglia   Getty jpg
fani u cluj foto Cristian Cosma jpg
banner rafaela pestritu shakira png
image
image