Roxana Mărăcineanu: ”Sportul nu va fi o prioritate în viitor”

Ultima actualizare:

    Roxana MărăcineanuFoto: Guliver/ GettyImages
Roxana MărăcineanuFoto: Guliver/ GettyImages

Vești proaste pentru iubitorii sportului date de Ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu. Oficialul de origine română a declarat, într-un interviu pentru Eurosport, că domeniul pe care-l coordonează nu se află printre priorităţile executivului de la Paris în planul de relaxare a restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus.

”Cert e că sportul nu va fi o prioritate în societatea noastră. Nu e o prioritate astăzi în deciziile luate de guvern”, a spus ea. Reluarea competiţiilor nu se va face dacă organizatorii nu vor avea la dipoziţie materialele sanitare de protecţie, a mai precizat Mărăcineanu. ”Evident, o reluare la mijlocul lunii iunie este scenariul optim, dar există şi altele. Cel al reluării, probabil, în septembrie a campionatelor, chiar şi a unui sezon anulat în acest an pentru a putea relua mai bine campionatul următor”, a spus aceasta.

Potrivit ministrului, competiţiile şi evenimentele vor fi reluate cu porţile închise. ”Va trebui să reinventăm şi să ne imaginăm sportul de mâine”, a afirmat ministrul, adăugând că ”toate evenimentele care pot fi reluate vor avea loc oricum cu porţile închise sau cu restricţii foarte stricte, iar aceasta este singura modalitate prin care sportul profesionist şi cel amator vor supravieţui, până la noi ordine. Dacă disputarea turneului de la Roland Garros sau a Turului Franței va fi posibilă, nu va fi sfârşitul lumii. Va fi, fără îndoială, sfârşitul multor lucruri care au fost susţinute de veniturile din acest turneu şi din Turul Franţei”, a precizat Roxana Mărăcineanu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Neymar (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Gica Hagi (Sportpictures) jpg
FCSB Metaloglobus (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Otelul Galati  FK Csikszereda (Sportpictures) jpeg
image
image