Simona Halep, în turul 3 la Indiana Wells
Simona Halep și-a respectat statutul de favorită și s-a calificat în turul 3 al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells
Ocupantă a locului 2 mondial, constănțeanca s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața Barborei Strycova (Cehia / 50 WTA). În faza următoare a turneului ea o va întâlni pe Katerina Kozlova (Ucraina / locul 114 WTA), venită din calificări.
Simona a evoluat cu dezinvoltură în meciul de debut la întrecerea californiană. Ea a dominat primul set, când Strycova a câștigat doar două ghemuri: un rebreak, la 0-2, şi apoi pe propriul serviciu, la 1-4. În actul următor, cele două jucătoare au comis mai multe erori. Halep a avut 4-2, însă adversara ei s-a agățat de fiecare minge. La 4-4, Strycova a avut 30-0 pe serviciul jucătoarei noastre. Simona a revenit și s-a impus cu 6-4 după 87 de minute de joc.
În turul al treilea, Simona o va întâlni pe Katerina Kozlova din Ucraina. Ocupantă a locului 114 WTA, aceasta a urcat pe tablul principal venind din calificări. În turul 2, ea a învins-o (6-4, 2-6, 6-0) pe Aliaksandra Sasnovici (Belarus / 34 WTA). Va fi prima întâlnire Halep – Kozlova în circuitul WTA.
Pentru calificarea în turul al treilea Simona Halep va încasa 48.775 de dolari şi va acumula 65 de puncte WTA. Românca are de egalat măcar performanța de anul trecut, când a pierdut (3-6, 0-6) în semifinale cu japoneza Naomi Osaka, actualul lider mondial.
Simona Halep i-a trimis flori mamei sale
După meciul cu Strycova, Halep a transmis un mesaj femeilor din lumea întreagă: "Pentru noi este o zi mare. Toată femeile sărbătoresc. Am comandat un buchet de flori pentru mama. În România e important. Şi în fiecare an sunt aici... Aşa că sunt puţin tristă că nu pot sărbători, dar voi avea apoi timp. Cred că femeile pot vedea şi trebuie să creadă că pot face orice. Putem realiza orice. Putem fi femei de succes, nu există limită. Nu doar bărbaţii pot face lucruri măreţe. Şi noi, femeile, putem realiza orice. Cred că se pot inspira din cariera mea: Dacă niciodată nu renunţi, atunci poţi reuşi orice".