Steaua a învins giganții din Antwerp
Nemulțumit pe vremea fostului tehnician Teo Cizmic pentru că era folosit destul de puțin - se zvonea la un moment dat că și-ar dori chiar să plece în iarnă de la Steaua - Bogdan Popescu a explodat de la sosirea noului tehnician Niksa Bavcevic și a fost omul decisiv, alături de bulgarul Hristo Nikolov, în victoria care menține Steaua în lupta pentru calificarea în faza următoare a competiției.
Belgienii au avut cinci puncte avans cu două minute înainte de final, 65-70, și totul părea terminat pentru Steaua, care juca fără Virgil Stănescu și Virgil Căruțașu, ambii eliminați în sfertul al patrulea pentru cinci greșeli personale. Bogdan Popescu, care a marcat 8 dintre cele 19 puncte ale sale în sfertul patru, detonează însă prima bombă de la distanță. Apoi, pe faza de atac a belgienilor, se alungește parcă ireal pentru a bloca din spate un stop-șut al lui Hopkins.
Fortson egalează de la linia de aruncări libere, dar un 3 point play al uriașului tunisian de 2,16 metri Mejri, readuce echipa oaspete în avantaj de trei puncte cu 80 de secunde până la final, 70-73. Steaua are o fază de atac chinuită, dar același Popescu le arată un curcubeu de vis fanilor din tribune și mingea nu atinge decât plasa, pentru 73-73.
Nikolov prea jocul din mâinile lui Popescu și convertește o intercepție într-un coș de două puncte, anulat însă de liberele lui Roel Moors. Bulgarul însă nu-și încheiase misiunea și cu 21 de secunde, primește o pasă de la același Popescu care avea să fie decisivă atât pentru cel care a trimis-o cât și pentru soarta partidei. Nikolov a marcat de trei puncte, iar apoi l-a blocat pe cel mai periculos om al oaspeților, Hopkins, pe o încercare de trei puncte. Turner, autorul unor slam-dunk-uri incendiare de-a lungul meciului zboară pentru încheia cu stil meciul, dar este faultat de Mejri și pune calm două libere în coș pentru a consfinți o victoria gigantică cu ”giganții” belgieni.
Popescu a fost liderul marcatorilor pentru Steaua cu 19 puncte, în timp ce Turner a adăugat 16. Nikolov a marcat 12 puncte, la fel ca și Stănescu, care și-a completat evoluția și cu 7 recuperări. Virgil Căruțașu a fost imperial sub panouri, cu 9 recuperări în timp ce americanul Fortson a reușit un double-double cu 10 puncte și 10 pase decisive.
Bryan Hopkins și-a condus echipa cu 19 puncte, sprijinit de Salah Mejri cu 12, Roel Moors cu 11 și Trent Strickland cu 10. Belgienii au marcat doar 5 coșuri de la distanță din 18 încercări și au avut 15 mingi pierdute.
Partida a fost extrem de echilibrată, înregistrându-se egalitate pe tabelă atât după primul sfert cât și la pauza mare în timp ce înainte de sfertul decisiv oaspeții aveau un avantaj minim pe tabelă 51-52.
Situația în Grupa F s-a complicat extrem de mult după meciurile din această seară, toate echipele înregistrând câte o victorie și o înfrângere. Kuban Krasnodar, după ce a pierdut în prelungiri în prima etapă partida cu Antwerp, a reușit o victorie mare cu BC Dinamo Moscova, într-un meci la fel de strând ca cel de la București, scor 90-89.
Clasament Grupa F:1. ENTERPRISE BASKETBALL CLUB DINAMO Moscova 1/1 3p2. ANTWERP GIANTS 1/1 3p3. BC LOKOMOTIV KUBAN 1/1 3p4. STEAUA-TURABO BUCUREȘTI 1/1 3p