«Stejarii» s-au înclinat în faţa «samurailor»

«Stejarii» s-au înclinat în faţa «samurailor»

Ultima actualizare:

    Vlaicu a  transformat  două lovituri  de penalitate
Vlaicu a transformat două lovituri de penalitate

Seria de meciuri de pregătire din luna iunie a început pentru rugbyştii români în Ţara Soarelui Răsare, contra naţionalei care a fost revelaţia ultimului campionat mondial, în 2015. Clasată pe locul 11 în clasamentul federaţiei internaţionale, Japonia şi-a respectat statutul de favorită în faţa României (locul 16), impunându-se cu scorul de 33-21.

Meciul disputat la Kumamoto a început bine pentru noi, cu două lovituri de penalitate transformate de Vlaicu (6-0), după care a urmat însă demonstraţia de forţă a niponilor. „Samuraii” au dat trei eseuri consecutive, distanţându-se la un moment dat la 33-9. Ultimele 20 de minute ale partidei au aparţinut în totalitate României, „stejarii” reuşind două eseuri, prin căpitanul Macovei şi prin tongalezul naturalizat Tangimana Fonovai. De altfel, în 15-le de start, tricolorii au avut nu mai puţin de şase jucători născuţi pe alte meridiane. Per total, testul din Japonia, gazda următorului Mondial, în 2019, a fost unul reuşit pentru naţionala noastră, antrenată de galezul Lynn Howells. Următorul meci test al României va fi în Canada, la Edmonton (17 iunie), după care tricolorii vor reveni în ţară pentru a primi vizita Braziliei (24 iunie). 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Stefan Baiaram, Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Morgan Rogers si Harry Kane (EPA) jpg
robbie williams jpg
Vinicius Junior (EPA) jpg
Corvinul Hunedoara FK Csikszereda (Sportpictures) jpg
Alexandru Pascanu (Sportpictures) jpg
spaniolii scena   epa jpg
image
image