Steluţa Luca loveşte cu «Stânga de Pechea»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

„Stânga de Pechea" a devenit marcă înregistrată în lume graţie pugilistului Lucian Bute, campion mondial al versiunii IBF, şi handbalistei Steluţa Luca, vicecampioană mondială şi la un pas de câştigarea Ligii Campionilor cu Oltchim Rm. Vâlcea.

Deşi cei doi verişori, recunoscuţi pentru forţa pe care o au în braţul stâng, au copilărit în comuna natală, Lucian şi Steluţa s-au cunoscut târziu, dar nu acasă, la Pechea, ci tocmai în Danemarca, la Copenhaga.

Steluţa juca atunci la FCK Kopenhaga şi a mers să-l vadă la o gală de box.

„Avem familie foarte numeroasă, mama a avut nouă fraţi, iar tata, cinci, aşa că nu am cum să-mi ştiu toate rudele, toţi verişorii", a spus Steluţa Luca.

Mama handbalistei, Maria Lazăr, ne-a explicat cum de a fost posibil ca cei doi să nu se cunoască atât timp: „Pechea e o localitate mare, cu 13.000 de oameni, noi stăm într-un capăt al comunei, iar Lucică a crescut în celălalt capăt.Au învăţat în şcoli diferite şi a mai fost şi diferenţa de vârstă, cam şapte ani între ei.Când a plecat Steluţa de acasă, el avea doar vreo zece ani".

Aflat acasă, la Pechea, Lucian Bute a promis că va fi în Sala Polivalentă din Bucureşti pe 15 mai, la meciul retur al finalei Ligii Campionilor, sperând să o vadă pe Steluţa Luca câştigând marele trofeu.

„O să fiu în sală la meciul de la Bucureşti, să o susţin pe verişoara mea şi pe toate fetele de la Oltchim. M-au invitat să merg şi la partida tur, din Danemarca, dar pentru 8 mai aveam deja programul stabilit. Îmi doresc din tot sufletul să fie un nou mare succes al sportului românesc. Deja este un lucru extraordinar că joacă finala, nu s-a mai reuşit acest lucru de o echipă românească de mult. Steluţa o să facă un meci mare, sunt convins că o să dea lovitura decisivă, exact ca mine, cu «Stânga de Pechea», marcă specială a comunei noastre", a declarat Lucian Bute.

Stela aducea ploaia la câmp

Ion Lazăr ne-a povestit de ce Steluţa era foarte îndrăgită de femeile din comună încă din copilărie.

„Când era mică, o mai luam la câmp în locul maică-sii. De fiecare dată când mergea ea, ploua. Se rugau femeile să o aduc mai des, ştiau că o să plouă şi scapă de muncă. Acum o să fie tot ploaie. Una de goluri, date de Otchim", a spus tatăl handbalistei.

Părinţii au un singur regret, cauzat de celebritatea fiicei. „Nu mai avem nici o fotografie cu ea în casă. Colegii băieţiilor, când erau la şcoală, cereau fiecare câte o poză, apoi nepoţii le-au luat pe cele care mai rămăseseră", a explicat Maria Lazăr.

Obişnuiţi să meargă la meciuri atunci când Steluţa Luca vine cu Oltchim să joace la Galaţi, soţii Lazăr nu vor merge la Bucureşti pentru finala Ligii Campionilor. „Nici lor nu le dau prea multe bilete, aşa că îi lăsăm pe doi dintre băieţi să meargă, împreună cu un fin al lor", a adăugat Ion Lazăr.

simeon stalpnicul png

A moştenit forţa de la tatăl ei

Handbalista este mezina familiei Lazăr şi nici unul dintre cei trei fraţi nu este stângaci, ca ea. Tatăl, Ion lazăr, este singurul din familie care foloseşte mai mult mâna stângă.

„De la mine a moştenit puterea şi «Stânga de Pechea», iar de la maică-sa îndemânarea", spune, cu mândrie, tatăl handbalistei.

simeon stalpnicul png

Părinţii Steluţei ne-au mărturisit ce cred ei că ar fi secretul succeselor celor doi verişori.

„Aşa suntem noi pechenii, oameni de la ţară care preţuim munca şi aşa ne-am educat şi copiii. La câmp, la şcoală, apoi la handbal, Steluţa era tare muncitoare. Nu trebuia să strigi la ea. La fel ca Lucian, că şi el e tot din sămânţa noastră, tot prin muncă multă a reuşit. Şi acum, când mai vine acasă, fata noastră întreabă imediat ce e de făcut la câmp, pe la vie", a povestit Maria Lazăr.

Ferdinand Dragomir, văr cu tatăl Steluţei, şi-a amintit cum a început cariera handbalistei. „Era în echipa şcolii, iar în campionatul interşcolar dădea gol de la centrul terenului. După a doua etapă, care s-a jucat aici, la Pechea, au luat-o la Galaţi", a povestit el.

Citeşte şi:

Lucian Bute va fi prezent alături de Oltchim la finala Ligii Campionilor

Steluţa Luca: "Să câştigăm Cupa şi vă voi spune atunci ce simt!"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net