Tată şi fiu la Cupa Mondială de rugby

Ultima actualizare:

Tatăl, Haralambie, a făcut parte dintr-o generaţie care a învins Franţa, Ţara Galilor şi Scoţia. Hari a participat la ediţiile din 1987 şi 1991 ale CM, la ultima fiind căpitan şi marcând un eseu în victoria cu Fiji, iar în 2003 a participat ca antrenor.

Fiul, Iulian, a fost unul dintre cei mai activi români la meciul cu Uruguay, cel care a adus calificarea României la turneul final de anul viitor, din Noua Zeelandă (21-21 şi 39-12). Prezent la ediţia din 2007 a CM, cel născut în 22 iunie 1982, la Suceava, are ocazia de a ţine aproape de tatăl lui.

Antrenor la loturile naţionale de juniori, Hari spune despre fiul lui că a ales singur să practice rugbyul. "A cochetat cu handbalul, cu fotbalul, însă pe când jucam la Buzău, la noi veneau mulţi rugbyşti. Îşi făcuse şi buturi, pe pereţi, în cameră".

Situaţia familiei Dumitraş e unică. Pe plan mondial, francezii Jean-Claude (1999) şi David Skrela (2007) au participat la CM din postura de tată şi fiu, însă primul a fost antrenor, iar celălalt jucător.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image