Toulon - Oltchim 22-26! Victorie cu emoţii pentru românce

Ultima actualizare:

Oltchim a început excelent disputa de la Toulon, conducând cu 5-1, după primele zece minute. Foarte motivate în lupta pentru păstrarea locului secund în grupă, jucătoarele antrenate de Kovacs Peter au păstrat supremaţia pe tabelă în primul sfert de oră. Toulon a ripostat la rândul său, 6-7 (min. 19), profitând de două aruncări ratate de la 7 metri, dar şi de jocul inexplicabil de impulsiv al Oltchimului.

Congoleza Mwasesa a fost imposibil de oprit de apărarea vâlceană, astfel că înainte cu 10 minute de pauză, gazdele au egalat, 7-7, iar Helgesson a adus avantajul pentru Toulon, un minut mai târziu (8-7). Oltchim înscrisese doar un gol în ultimele nouă minute de joc. Până la pauză, partida a continuat echilibrat, 13-13, Oltchim nereuşind să revină la forma bună din debut.

Cristina Neagu şi-a intrat în rol în partea a doua, marcând două goluri superbe, consecutive, 13-15 (min. 33), iar Oltchim a dominat din nou confruntarea (15-19, min. 37). Ca şi în prima repriză însă, Oltchim a redus motoarele, Toulon revenind în luptă, 20-20 (min. 50), şi pe fondul unor decizii "confuze" ale arbitrilor muntenegreni Pavicevici-Raznatovici. Vizitiu şi Neagu au marcat consecutiv, 21-24 (min. 56), parafând încă de atunci o victorie vitală în lupta pentru calificarea mai departe. Scor final, 26-22 pentru vâlcence, portarul Paula Ungureanu fiind cea mai bună jucătoare de la Oltchim, cu 18 intervenţii reuşite.

Marcatoare: Toulon - Mwasesa 10 goluri, Tuvene 3, Gnabouyou 2, Dembele 2, Gondo 2, Helgesson 1, Flognman 1, Lebihan 1.Oltchim - Neagu 5 goluri, Elisei-Ardean 5, Vizitiu 4, Stanca 4, Ozel 3, Beşe 2, Nechita 2, Fiera 1.Tot duminică, în deplasare, Larvik a învins la scor formaţia daneză Randers HK, scor 38-20, şi cu 8 puncte, neînvinsă, şi-a asigurat calificarea în grupele principale. Oltchim este pe locul secund, cu 4 puncte, urmată de Toulon şi Randers, ambele cu câte 2 puncte, înaintea ultimelor două etape ale grupei C.În primele trei meciuri din grupă, Oltchim a bifat o victorie cu Toulon (28-19) şi două înfrângeri cu formaţiile nordice Randers HK (23-27) şi Larvik HK (31-34).

În grupa C, Oltchim mai are de disputat două meciuri, ambele pe teren propriu, cu Randers HK (14 noiembrie) şi cu Larvik HK (21 noiembrie).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image