Ultimele teste pentru baschetbalişti, înaintea reluării Diviziei A
Şase echipe din Divizia A de baschet masculin au disputat ultimele meciuri amicale, înaintea reluării de sâmbătă a competiţiei interne. Campioana CSU Ploieşti a jucat miercuri, în deplasare, cu BCM U Piteşti, fiind învinsă la limită, 72-74, Energia Rovinari s-a impus, tot în deplasare, cu SCM U Craiova, scor 75-64, în timp ce Steaua Turabo Bucureşti a învins CSM Bucureşti, cu 77-67.
Acestea au fost ultimele partide de pregătire pentru echipele din primul eşalon, care reintră în cele oficiale, de sâmbătă, în prima etapă a returului Diviziei A.
Meciurile programate sunt următoarele: CSU Ploieşti-CSU Atlassib Sibiu, BCM U Piteşti-"U" Mobitelco BT Cluj, Steaua Turabo Bucureşti-BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc, Poli Iaşi-SCM U Craiova, CSM Bucureşti-CSM Oradea şi CSU Cuadripol Braşov-Gaz Metan Mediaş. Duminică vor avea loc ultimele două dispute ale rundei a XVI-a, între CS Otopeni-Energia Rovinari şi BC Timişoara-BC Mureş.
Divizia A se reia cu Gaz Metan Mediaş lider, cu 27 de puncte, urmată de CSU Ploieşti, tot cu 27, şi "U" Mobitelco Cluj, cu 26 de puncte.
La feminin, tot sâmbătă, se vor juca primele meciuri din play-off şi play-out, echipele fiind calificate în aceste faze după jucarea turului şi returului, în două serii geografice. În play-off vor avea loc confruntările dintre SCM CSŞ Craiova-LMK Sf. Gheorghe, CSM Satu Mare-BC Alexandria, BCM Timişoara-ICIM Arad şi Rapid Bucureşti-Olimpia Bucureşti, în timp ce în play-out se vor duela "U" Cluj-Naţional Iaşi, CSU Alba Iulia-Galactica Braşov şi Sportul Studenţesc-CSM U Oradea.