VIDEO-Nadal, fabulos în primul tur la Australian Open!
Rafael Nadal, liderul clasamentului ATP, nu a pierdut niciun game în confruntarea cru brazilianul Marcos Daniel în primul tur al turneului de la Australian Open. Sud-americanul s-a retras la scorul de 6-0, 5-0 în favoarea lui Nadal, care se distrase până atunci pe teren.
Aceasta a fost a 22-a victorie consecutivă a ibericului în cadrul unor concursuri de Mare Şlem.
"Este dificil să spun ceva după acest meci. Cred că am jucat ceea ce a trebuit. Cred că serviciul ar trebui să fie un pic mai bun ca să pot juca mai bine aici, în rest nu am ce îmbunătăţi", a declarat Nadal, care îl va întâlni în turul al doilea pe americanul Ryan Sweeting.
Vezi mai jos câteva secvenţe din meciul Rafael Nadal - Marcos Daniel:
Şi Andy Murray, finalistul de anul trecut, a avut parte de un adversar care nu a putut termina partida, slovacul Karol Beck fiind nevoit să se oprească la scorul de 6-3, 6-1, 4-2 în favoarea adversarului său. Britanicul, al cincilea pe lista capilor de serie, se va lupta pentru un loc în turul al treilea cu ucraineanul Illya Marchenko.
Cel mai disputat meci al zilei a fost cel dintre favoritul gazdelor Lleyton Hewitt, finalist în 2005, şi argentinianul David Nalbandian. Spre dezamăgirea publicului, sud-americanul s-a impus la capătul unui meci maraton, 3-6, 6-4, 3-6, 7-6, 9-7.
Alte Rezultate - turul întâi
D.Ferrer (ESP) - J.Nieminen (FIN) 6-4/6-3/1-6/6-2M.Youzhny (RUS) - M.Ilhan (TUR) 6-2/6-3/7-6(5)J.Melzer (AUT) - V.Millot (FRA) 6-2/6-4/6-2M.Cilic (CRO) - D.Young (USA) 6-3/6-2/6-1J.Isner (USA) - F.Serra (FRA) 6-3/7-6(8)/6-3T.Bellucci (BRA) - R.Mello (BRA) 7-5/7-5/4-6/3-6/6-3F.Lopez (ESP) - A.Falla (COL) 6-3/7-6(6)/6-3G Garcia-Lopez (ESP) - M.Berrer (GER) 6-4/6-4/3-6/6-3B.Tomic (AUS) - J.Chardy (FRA) 6-3/6-2/7-6(5)M.Russell (USA) - M.Ebden (AUS) 6-3/6-2/5-7/7-6(9)J.Del Potro (ARG) - D.Sela (ISR) 7-6(13)/6-4/6-4P.Riba (ESP) - C.Ball (AUS) 1-6/7-6(5)/6-2/2-6/6-4J.Hernych (CZE) - D.Istomin (UZB) 6-3/6-4/3-6/6-2B.Kavcic (SLO) - K.Anderson (RSA) 2-6/6-4/7-6(4)/7-6(5)R.Sweeting (USA) - D.Gimeno-Traver (ESP) 6-4/6-4/6-1S.Giraldo (COL) - R.Machado (POR) 6-4/6-3/5-7/6-1E.Schwank (ARG) - L.Mayer (ARG) 6-2/6-0/6-4A.Dolgopolov (UKR) - M.Kukushkin (KAZ) 6-3/6-2/6-4