A cedat nervos

Ultima actualizare:

    Marius Constantin (Foto: Răzvan Păsărică)
Marius Constantin (Foto: Răzvan Păsărică)

Marius Constantin n-a uitat cei şase ani petrecuţi la Rapid şi dovedeşte că iubeşte şi acum clubul de sub Podul Grant şi că-i urăşte, în egală măsură, pe rivalii giuleştenilor. A dovedit-o şi luni seară când i-a înjurat şi le-a arătat semne obscene suporterilor Stelei, echipă care a învins fără drept de apel Braşov- clubul la care fundaşul este legitimat - scor 3-0.

Steaua s-a impus fără probleme contra Braşovului şi este cu un pas mai aproape de titlul de campioană. Meciul n-a avut istoric, fotbaliştii lui Reghecampf dominând clar partida. Pe final, însă, lucrurile s-au precipitat. Nu prin prisma jocului, ci a evenimentele provocate de fostul rapidist Marius Constantin.

Marius Constantin (Foto: Răzvan Păsărică)
Marius Constantin (Foto: Răzvan Păsărică)

Într-un moment în care jocul era oprit, fanii Stelei de la Tribuna 1 au început să îl înjure pe Constantin. Fotbalistul a arătat semne obscene suporterilor, iar arbitrul George Găman a observat şi i-a acordat cartonaşul roşu.

În urma acestor semne, Marius Constantin a văzut cartonaşul roşu

Marius Constantin (Foto: Răzvan Păsărică)
Marius Constantin (Foto: Răzvan Păsărică)

În timp ce fundaşul se îndrepta spre tunelul ce duce la vestiare, suporterii campioanei aflaţi la  tribuna a II-a au început să arunce spre el cu diverse obiecte, între care şi o brichetă, un băţ de steag şi o piatră.

Constantin a refuzat iniţial să iasă şi s-a întors pe teren, arbitrul Găman fiind nevoit să cheme doi stewarzi pentru a-l escorta pe jucător. Marius Constantin a fost înjurat de fanii Stelei şi pe parcursul primei reprize şi la începutul celei de-a doua. Suporterii au adresat injurii şi echipei Rapid. Arbitrul George Găman i-a cerut atunci observatorului ca de la staţia de amplificare să se anunţe că în cazul în care scandările rasiste nu vor înceta partida va fi întreruptă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image