A doua victorie pentru Adrian Mutu cu FCU Craiova 1948


    Adrian MutuFOTO: Sportpictures.eu
Adrian MutuFOTO: Sportpictures.eu

Adrian Mutu a obținut a doua victorie la cârma formației FCU Craiova 1948 și s-a urcat pe loc de play-off. Oltenii s-au impus cu 2-1 la Clinceni, cu Academica.

Eroii învingătorilor au fost Sidibe, care a marcat în minutul 27 și Baeten, marcator în minutul 43. Ei au făcut ca formația ”briliantului” să intre în avantaj la pauză. Așa cu a declarat după meci, tocmai din acest motiv Mutu a fost foarte mulțumit: ”Le spuneam băieților la pauză că repriza secundă nu va mai fi la fel de ușoară. Orice echipă lovită în orgoliu dă mai mult. Noi am făcut ce trebuia, am luptat până la final. E o satisfacție mare pentru orice antrenor când echipa lui joacă exact ce își dorește. Dorim să ne formăm identitatea noastră, să creștem, să ne maturizăm și să finalizăm ceea ce construim”, a declarat fostul internațional.

Chiar dacă au marcat prin Chandarov, în minutul 85, gazdele din Clinceni nu au reușit să obțină primul punct din acest campionat, spre disperarea antrenorului Ilie Poenaru: „Suntem repetenți și nu putem să trecem clasa. Suntem exact ca în primul sezon, cu 4 înfrângeri la rând. Acum suntem o echipă de play-off, dar total schimbată. Cei care au venit, total nepregătiți, nu au înțeles ce vreau. Vor fi 100% schimbări în primul 11. Le-am zis și acum, în vestiar. Nu mai contează valoric, mergem pe jucători care se dăruiesc. Am nevoie de jucători de sacrificiu, nu care joacă fotbal din gleznă. S-a terminat cu fotbalul din gleznă”, a declarat tehnicianul după meci.

Rares Prisacariu 3 Romanii au talent foto Pro TV jpg
10 dana budeanu verdict stil carmen bruma si mircea badea jpg jpeg
serban pavlu captura podcast la mijloc jpg
Charles, William și Harry jpg
catalin florin olar jpg
Demi Rose s a fotografiat într o ținută sumară jpg
sfintii trei ierarhi 1 jpeg
wild bear selfie Colorado  jpg
image
image
image
image
image
image
Gabriela Ruse, Getty jpg
Romania, Sportpictures jpg
Maria Boldor, Sportpictures jpg
Mike Tyson, Getty jpg
Handbal, Getty jpg
Rashford, Getty jpg