Ada Nechita suferă la meciurile iubitului ei stelist, Florin Costea
În spatele revenirii fostului jucător al Stelei stă iubita acestuia, Ada Nechita. Handbalista l-a adus pe Costea cu picioarele pe pământ şi îl susţine la fiecare meci din tribună. Cel mai recent s-a întâmplat vineri, în partida cu Rapid, de pe Giuleşti. Deşi s-a jucat cu porţile închise şi doar presa şi oficialii cluburilor aveau acces în tribune, handbalista Oltchimului a reuşit cumva să fie prezentă şi în Grant.
Aşezată la oficială împreună cu o prietenă, îmbrăcată casual, Ada i-a ţinut pumnii strânşi lui Costea, a stat ca pe ghimpi tot meciul şi s-a manifestat ori de câte ori iubitul ei era în posesia balonului. La final, Ada era dezamăgită de rezultat, scor 1-0, şi a spus că Rapid a avut noroc. Fiind cea mai interesantă prezenţă de la stadion, handbalista de 29 de ani n-a scăpat de interogatorii şi a trebuit să vorbească şi despre situaţia ei la Oltchim.
„Toate jucătoarele vor să plece pentru că nu mai sunt bani şi nimeni nu va juca degeaba. Cei de acolo fac promisiuni, dar sponsorul despre care vorbesc ei nu există. Nici eu nu voi mai rămâne. 100% plec, dar nu ştiu unde. E păcat că se întâmplă asta, dar la ce probleme sunt ar fi o victorie ca echipa să mai existe anul viitor", a declarat Ada Nechita.
Sunt împreună din 2009
Ada Nechita şi Florin Costea sunt un cuplu de la sfârşitul anului 2009, la câteva luni distanţă după ce handbalista a divorţat după o căsătorie fulger cu un om de afaceri din Rm. Vâlcea. Ei au fost la un pas să se căsătorească anul trecut, dar problemele lui Costea au făcut ca evenimentul să fie amânat o perioadă. Acum, relaţia dintre ei pare mai legată ca oricând.