Adrian Mutu: ”Puteam chiar să câștigăm acest meci”

Ultima actualizare:

    Adrian MutuFOTO: Sportpictures.eu
Adrian MutuFOTO: Sportpictures.eu

Selecționerul naționalei de tineret, Adrian Mutu, era la finalul meciului cu Olanda, scor 1-1, bucuros că a scos un punct, dar dezamăgit pentru că a simțit că băieții săi puteau obține victoria.

Selecţionerul reprezentativei de tineret Adrian Mutu a declarat că i-a cerut lui Andrei Ciobanu să execute lovitura liberă, în urma căreia România a egalat Olanda, fiind convins că jucătorul de la FC Viitorul va marca.

"La realitatea din teren, cred, şi nu glumesc când spun, că meritam mai mult. Sper ca băieţii să-şi dea seama în sfârşit şi să aibă încredere sută la sută în valoarea lor, pentru că eu, sincer, încă de la început, am crezut şi cred cu tărie în valoarea lor şi în dorinţa lor de afirmare. Nu am venit aici în vacanţă, am venit să punem probleme oricui, ne jucăm fiecare şansă pe care o avem, chiar dacă suntem cotaţi probabil cu şansa a treia. Niciun meci nu e câştigat dinainte, totul se decide pe teren, iar noi suntem hotărâţi să le facem viaţa grea oricărui adversar pe care îl întâlnim. De când am preluat această echipă, v-am spus că am nişte băieţi foarte disciplinaţi, muncitori, asculători şi asta se vede din poziţionarea pe care am avut-o astăzi în teren, o poziţionare perfectă după părerea mea. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult e atitudinea pe care au avut-o, dăruirea şi tupeul cu care am atacat. Nu am fost o echipă care ne-am apărat, ci am şi atacat, iar în repriza a doua puteam chiar să câştigăm acest meci. Ciobanu, sper să bată mai bine ca mine loviturile libere şi la fiecare meci să ne bucure cu aceste goluri. I-am strigat de pe margine, pentru că nu eram sigur care execută acea lovitură, erau el şi Moruţan în jurul mingii, şi i-am spus <Ciobi, dă tu, că o să dai gol> şi asta s-a întâmplat, mă bucur că am avut gura aurită, în acel moment. Vreau să subliniez unitatea de care dă dovadă această echipă, faptul că luptă unul pentru celălalt şi asta trebuie apreciat de către toţi fanii României. Ciobotariu nu a pierdut omul din marcaj, se întâmplă ca în anumite momente şi în anumite faze, când marchezi un jucător care să fie mai bun ca tine, să reuşească să aniticipeze o minge în locul tău. E o chestiune de secunde, nici de secunde, miimi de secunde, pe care dacă nu reuşeşti să le anticipezi... Era o minge căzută puţin spre jucătorul advers şi a reuşit şi jucătorul olandez să aibă o execuţie foarte bună. Eu nu îl consider pe Ciobotariu vinovat la gol, toţi putem face mai mult, dar câteodată trebuie să şi acceptăm că adversarul este mai bun. Noi ne-am setat un obiectiv, acela de a ieşi din grupă. Pentru a obţine acest lucru trebuie să o luăm meci de meci şi să tratăm fiecare partidă cu foarte mare seriozitate. Nu mă consider favorit cu Ungaria, nici nu vreau să mă gândesc la cine e favorit. Ungaria are acelaşi nivel ca noi, diferenţa o face atitudinea pe teren, micile detalii, pe care noi le vom pune la punct, în zilele următoare", a declarat Mutu la conferința de presă.

România a remizat, miercuri seară, scor 1-1 (1-1), pe arena Uj Bozsik din Budapesta, cu selecţionata similară a Ţărilor de Jos, în prima etapă a grupei A a Campionatului European Under21. Golurile au fost marcate de Ciobanu ’20 pentru tricolori şi Schuurs ’16 pentru olandezi.

În aceeaşi grupă, la Szekesfehervar, Germania a învins Ungaria, scor 3-0 (goluri Nmecha ’61, Baku ’66, ’73).

În etapa următoare, programată sâmbătă, România va întâlni Ungaria la Budapesta, iar Germania va juca împotriva Ţărilor de Jos, la Szekesfehervar. Ultima etapă programează, la 30 martie, meciurile Ţările de Jos – Ungaria şi Germania – România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net